Zilele trecute mi-a venit ideea de a picta nucleul celular si am realizat o lucrare in ulei pe panza intituala Nucleu celular cu nucleol.

Nucleul celular (lat. nucleus şi gr. karion = sâmbure) (nucleus) este o componenta esentiala a celulei eucariote, fiind elementul care deosebeste organismele eucariote (gr. eu= adevarat si gr karion = sâmbure ) de procariote. Majorittea celulelor organismului prezintă nucleu. Exista și excepții (hematiile,celulele cristaliniene, trombocitele), care reprezintă stadii finale, în evolutia unui tip celular, cu existenţă limitată în timp, stadii specializate la funci pasive.

Nucleul a fost descoperit de FONTANA, în 1831, care a observat o formațiune ovoidă în celulele epidermice. Ulterior, BROWN (1833) a fost primul care a enunțat conceptul de celula nucleată, ca unitate structurală, care intră în alcătuirea plantelor concept ce a fost extins şi la alcăturiea corpului animalelor

Un nucleu este alcătuit din membrană nucleară, carioplasmă(matricea sau sucul nuclear) şi unul sau mai mulți nucleoli si contine materialul genetic, genomul format dintr-un numar precis de gene.

Forma nucleului este influenţată de activitatea celulel Devine neregulată în celulele foarte active. In acest mod se produce o creştere a suprafeței prin care se realizează schimburile dintre nucleu şi citoplasmă. Totodată nucleul prezintă o oarecare plasticitate (deformabilitate) care îi permite ca, în anumite conditii spatiale intracelulare, să îşi modifice forma. Asfel, in monocite nucleul apare reniform (nucleus reniformis), deşi celula este sferică, deformarea datorându-se prezenţei centriolului.

Functiile principale ale nucleului sunt: stocarea informației genetice in ADN-ul nuclear, reglarea şi controlul tuturor activităților celulare. Nucleul reprezintă centrul de comandă, control şi de coordonare a celulei eucariote, funcționând ca un computer chimic prevăzut cu un program (ADN-ul) şi o memorie (ARN-ul). În calitate de centru informational al celulei, nucleul coordonează toate reacțiile chimice legate de desfăşurarea proceselor vitale contriând atât sinteza proteinelor enzime din celulă, cât şi sinteza proteinelor de structură.

În nucleii celulelor somatice există, in mod obişnuit doi nucleoli, câte unul pentru fiecare set cromozomial, Numărul nucleolilor creşte în raport direct cu gradul de poliploidie. Astfel, în hepatocite există 2 nucleoli, în celulele diploide, 4 în cele tetraploide şi 8 în cele octaploide

Nucleolul (nucleolus) este o componentă intranucleară, cu aspect corpuscular (corpusculum nucleare), prezentă în interfază, a cărei funcție principală constă în biogeneza ribozomilor (cu exceptia ribozomilor mitocondriali. Ocupă o poziție cheie în circuitul intracelular al informației, fiind sediul unui considerabil trafic de molecule. În el se desfăşoară principalele procese care au loc în nucleu (replicare, transcripție, transport), jucând rolul unui intermediar între cromozomi şi citoplasmă. Este prezent (vizibil sau nu) în toate celulele eucariote. Nu există nucleu fără nucleol, lar celulele care îşi perd nucleolii nu mai sunt viabile.

In timpul diviziunii celulare nucleolul se dezintegrează şi reapare după terminarea acesteia. În structurarea nucleolului, un rol deosebit revine organizatorilor nucleolari, prezenţi în unii cromozomi, adiacent constricției secundare.

Nucleolul ocupa circa 30% din volumul nucleului, fiind mai mare in celulele care sintetizează cantităţi mari de proteine (neuronil, celulele embrionare, limfocitele stimulate antigenic) si au nevoie de multi ribozomi.

Nucleolul apare hipertrofiat în anabolism, în perioada de diferenţiere embrionară şi se reduce în catabolism şi în inanitie.

Raportul nucleolo/ nuclear. Numărul şi volumul nucleolilor depind de starea funcțională a celulei. Cu cât celula este mai activă în sinteza proteinelor, cu atât raportul nucleolo/nuclear este mai mare. Acest raport este folosit drept criteriu pentru aprecierea vârstei celulelor. Astfel celula tânără prezintă un nucleu mare eucromatic, cu un nucleol mare, cu o citoplasmă redusă şi bazofila, iar o celulă adultă prezintă un nucleu mai mic, hipercrom, cu nucleoli mici şi o citoplasma abundentă.

Nucleolii prezintă, de cele mai multe ori, o formă sferic-ovoidală, care pe măsura îmbătrânirii celulei devine neregulată.

Densitatea nucleolilor este mare (1,35), nucleolul fiind cea mai densă structură din celulă, datorită concentrației ridicate în substanță uscată şi a cantității foarte mici de apă. Dispunerea nucleolilor în nucleu este in majoritatea cazurilor centrală sau paracentrală, putând varia în raport cu mometul functional. S-au observat şi descris mişcări ale nucleolului în interiorul nucleului şi stabilirea unor contacte cu învelişul nuclear, localizare eficientă pentru descărcarea de material biologic în citoplasma.

Ultrastructura nucleolului evidenţiază patru componente în alcătuirea nucleolului: componenta filamentară (pars filamentosa), componenta granulară (pars granulosa), componenta cromozomială (pars cromosoma) şi componenta astructurată (pars amorpha).

Componenta filamentară cuprinde filamente de 5nm grosime $i 30-40nm lungime, dispuse în pachete Întretălate, formånd o rețea. Conţine ADN-ul pe care se sintetizează ARN-ul ribozomal şi produsul primar al acestei sinteze (ARN de 45 S). (Fig.4.22.)

Componenta granulară este domi-nantă, fiindalcătuită din granule cu diametru de 15-20 nm, asemănătoare, dar nu identice cu ribozomil citoplasma-tici. Aceste granule reprezintă precursori ribozomilor.

Componenta cromozomială, dispusă la periferia nucleolului

(cromatina perinucleolară) sau avansând spre interiorul nucleolului sub formă de benzi (cromatină intranucleolară) este alcătuită din filamente de 10 nm.

Componenta astructurată apare omogenă şi cu densitate medie la fluxul de electroni. Umple spațiul dintre granule şi fibre, fiind considerată, de unii autori, cariolimfă, iar de alți autori un gen de matrice pentru celelalte componente nucleolare.

Cele patru componente nucleolare se pot distinge în acelaşi nucleol numai in cazuri rare. Raporturile cantitative şi topografice dintre ele variază în funcție de tipul celulei şi de momentul functional al acesteia. Asfel, in hepatocitul uman, componentel filamentoase îi revine 15 %, celei granulare 70%, iar componentei cromozomiale 5% din volumul nucleolului. În celulele active, componenetele nucleolare pot segrega, dând naştere unul corpuscul nucleolar (corpusculum nucleare).

Nucleolul nu contine membrane şi nu este delimitat de membrane.Componenta filamentoasă şi ce granulară se pot asocia formând benzi ce apar, la microscopul optic, ca nucleolemă, iar porțiunea periferică a componentei cromozomiale corespunde cromatinei asociate nucleolului.

Din punct de vedere chimic, nucleolul conține ADN