atat de frageda

Atat de frageda desen in creion mireasa din poezia lui Mihai Eminescu Atat de frageda desen in creion inspirat din poezia lui Mihai Eminescu

Azi am mai facut doua desene in creion prin care am redat imaginea fetei care a fost “mireasa sufletului” lui Mihai Eminescu, asa cum mi-am imaginat-o dupa ce am citit poezia Atat de frageda, o mireasa tanara, gingasa si frumoasa ca o printesa ce se tot indeparteaza indreptandu-se spre o lume intunecata, o fantoma ce vine din trecut, fantome fetei din Ipotesti care daca nu ar fi murit la 19 ani ar fi fost mireasa poetului.

Atat de frageda, pictura in ulei pe panza inspirata din poezia lui Mihai Eminescu

Mai jos este poezia pe care Eminescu a scris-o cu gandul la iubirea lui vesnic pierduta din adolescenta

Atât de fragedă, te-asameni
Cu floarea albă de cireș,
Și ca un înger dintre oameni
În calea vieții mele ieși.
Abia atingi covorul moale,
Mătasa sună sub picior,
Și de la creștet pân-în poale
Plutești ca visul de ușor.
Din încrețirea lungii rochii
Răsai ca marmura în loc –
S-atârnă sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi și noroc.
O, vis ferice de iubire,
Mireasă blândă din povești,
Nu mai zâmbi! A ta zâmbire
Mi-arată cât de dulce ești,
Cât poți cu-a farmecului noapte
Să-ntuneci ochii mei pe veci,
Cu-a gurii tale calde șoapte,
Cu-mbrățișări de brațe reci.
Deodată trece-o cugetare,
Un văl pe ochii tăi fierbinți:
E-ntunecoasa renunțare,
E umbra dulcilor dorinți.
Te duci, ș-am înțeles prea bine
Să nu mă țin de pasul tău,
Pierdută vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!
Că te-am zărit e a mea vină
Și vecinic n-o să mi-o mai iert,
Păși-va visul de lumină
Tinzându-mi dreapta în deșert.
Ș-i să-mi răsai ca o icoană
A pururi verginei Marii,
Pe fruntea ta purtând coroană –
Unde te duci? Când o să vii?

Atat de frageda desen in creion mireasa din poezia lui Mihai Eminescu Atat de frageda desen in creion inspirat din poezia lui Mihai Eminescu

Azi am mai facut doua desene in creion prin care am redat imaginea fetei care a fost “mireasa sufletului” lui Mihai Eminescu, asa cum mi-am imaginat-o dupa ce am citit poezia Atat de frageda, o mireasa tanara, gingasa si frumoasa ca o printesa ce se tot indeparteaza indreptandu-se spre o lume intunecata, o fantoma ce vine din trecut, fantome fetei din Ipotesti care daca nu ar fi murit la 19 ani ar fi fost mireasa poetului.

Atat de frageda, pictura in ulei pe panza inspirata din poezia lui Mihai Eminescu

Mai jos este poezia pe care Eminescu a scris-o cu gandul la iubirea lui vesnic pierduta din adolescenta

Atât de fragedă, te-asameni
Cu floarea albă de cireș,
Și ca un înger dintre oameni
În calea vieții mele ieși.
Abia atingi covorul moale,
Mătasa sună sub picior,
Și de la creștet pân-în poale
Plutești ca visul de ușor.
Din încrețirea lungii rochii
Răsai ca marmura în loc –
S-atârnă sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi și noroc.
O, vis ferice de iubire,
Mireasă blândă din povești,
Nu mai zâmbi! A ta zâmbire
Mi-arată cât de dulce ești,
Cât poți cu-a farmecului noapte
Să-ntuneci ochii mei pe veci,
Cu-a gurii tale calde șoapte,
Cu-mbrățișări de brațe reci.
Deodată trece-o cugetare,
Un văl pe ochii tăi fierbinți:
E-ntunecoasa renunțare,
E umbra dulcilor dorinți.
Te duci, ș-am înțeles prea bine
Să nu mă țin de pasul tău,
Pierdută vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!
Că te-am zărit e a mea vină
Și vecinic n-o să mi-o mai iert,
Păși-va visul de lumină
Tinzându-mi dreapta în deșert.
Ș-i să-mi răsai ca o icoană
A pururi verginei Marii,
Pe fruntea ta purtând coroană –
Unde te duci? Când o să vii?

>

Atât de frageda, te-asameni
Cu floarea alba de cires,
Si ca un înger dintre oameni
In calea vietii mele iesi.

Abia atingi covorul moale,

Matasa suna sub picior,
Si de la crestet pâna-n poale
Plutesti ca visul de usor.

Din încretirea lungii rochii

Rasai ca marmura în loc
S-atârna sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi si noroc.

O, vis ferice de iubire,

Mireasa blânda din povesti,
Nu mai zâmbi! A ta zâmbire
Mi-arata cât de dulce esti,

Cât poti cu-a farmecului noapte

Sa-ntuneci ochii mei pe vechi,
Cu-a gurii tale calde soapte,
Cu-mbratisari de brate reci.

Deodata trece-o cugetare,

Un val pe ochii tai fierbinti:
E-ntunecoasa renuntare,
E umbra dulcilor dorinti.

Te duci, s-am înteles prea bine

Sa nu ma tin de pasul tau,
Pierduta vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!

Ca te-am zarit e a mea vina

Si vecinic n-o sa mi-o mai iert,
Spasi-voi visul de lumina
Tinzându-mi dreapta în desert.

S-o sa-mi rasai ca o icoana

A pururi verginei Marii,
Pe fruntea ta purtând coroana
Unde te duci? Când o sa vii?