desene dacice

Ieri am facut acest desen groaznic care prezinta un adevar groaznic despre daci. Acestia in loc sa-si ingroape mortii ii ardeau cu tot cu partenerele ramase in viata si faceau un spectacol din asta

Ne intrebam unde sunt ei in istoria noastra, cati au trait si ce au lasat in urma. De la civilizatia geto-daca si de la cei care au populat aceste teritorii inaintea lor nu ne-a ramas nici macar o necropola si au fost destui care au avut tupeul sa spuna ca locul acesta a fost pustiu sau populat de niste salbatici si alte popoare au venit mai tarziu aici si au civilizat zona care era ramasa in barbarie, ca romanii au ajuns tarziu aici venind din alte parti.

Acum cateva zile am citit un material despre civilizatia Cucuteni care a existat pe teritoriul tarii noastre cu mult timp inainte dacilor si m-au trecut fiori de groaza cand am aflat ca acestia in loc sa-si ingroape mortii ii ardeau cu tot cu casele in care au locuit. Distrugeau totul de parca ar fi vrut sa nu lase NIMIC in urma lor.

Si dacii aveau un obicei morbid. Cand murea un om acestia puneau corpul raposatului pe un rug de lemn si il incendiau, intr-un loc unde erau ruguri comune unde erau incinerati si alti morti si chiar si oamenii vii, incepand cu sotiile barbatilor morti. Dacii nu numai ca nu se ingrozeau la vederea corpurilor care se zvarcolesc in flacari, ba chiar se distrau in timpul acestui spectacol terifiant. Faceau banchete si petreceri chiar in preajma ritualului. Este de neinteles cum putea sa-i bucure ceva atat de groaznic, cel mai groaznic mod in care poate fi tratat un om mort.

Acesti oameni s-au autodistrus, pur si simplu s-au sters singuri din istorie incinerand mortii ca pe niste gunoaie in loc sa-i inmormanteze. Acesta este motivul pentru care nu s-au gasit nici macar 10% dintre osemintele oamenilor care au populat aceste locuri. Nu putem stii exact cati oameni au trait aici in ultimii 7000 de ani dar oricum numarul este mult mai mare decat cel estimat.

Toate civilizatiile care au facut asta au fost perdante si au disparut fara urma din istorie. In timp ce egiptenii, popoarele din America de sud, poporul lui Israel si altii care mumificau sau inmormantau mortii au dainuit lasand urme adanci in cultura lumii, dacii, celtii si alte popoare care si-au ars mortii au pierit in negura timpului si a uitarii. Romanii au inceput sa incinereze mortii cand a inceput si perioada lor de declin.

Fara sa fiu o crestina habotnica nu pot fi de acord cu distrugerea totala a unui corp, ceea ce din pacate se intampla si in ziua de azi si se intampla din ce in ce mai des.

Trecand peste teoriile spiritiste, superstitioase, religioase si nestiintifice care sustin ca odata cu arderea corpului fizic se distruge si corpul energetic, si chiar si sufletul celui mort (lucru sustinut recent de descoperirile despre memoria celulara care ar putea reprezenta chiar ceea ce religia numeste suflet) exista motive destul de rationale pentru care un cadavru nu trebuie incinerat:

  • Exista cazuri de moarte aparenta cand omul nu mai are semne vitale dar dupa un timp isi revine la viata. Au fost oameni care s-au trezit chiar in timpul inmormantarii. Asa se explica si marea „Inviere” a lui Iisus si alte minuni din biblie. Ce facem daca ducem un om aflat in situatia asta la crematoriu? IL OMORAM DE TOT.
  • Exista nenumarate cazuri de moarte suspecta si un numar destul de mare de morti au fost deshumati cand a aparut suspiciunea unei crime. Daca mortul a fost incinerat nu mai poate dovedi nimeni ca a fost victima unui act criminal sau de malpraxis.
  • Chiar daca nu credem in marea inviere despre care vorbesc religiile abrahamice sa ne gandim la un lucru. Ce lasam in urma noastra? Nu putem trai vesnic dar putem lasa urme ale existentei noastre pe care oamenii din viitor le vor descoperi, le vor pretui si poate cine stie, vor extrage si ADN si ne vor clona. Daca ne incineram mortii oamenii din viitor nici macar nu vor avea habar ca am trait si noi candva pe suprafata pamantului, asa cum noi credem despre cei din vechime ca au fost putini si salbatici, poate chiar si canibali.
  • Daca privim problema din punct de vedere pur ecologic un cadavru ingropat este reintegrat in ciclul naturiifiind consumat de organismele descompunatoare si transformat in hrana pentru producatorii primari, adica pentru plante. Desti e scarbos si inspira groaza daca acest lucru nu s-ar intampla si animalele moarte ar adre pur si simplu, plantele nu ar avea nici ele nutrientii necesari si circuitul materiei vii in natura s-ar bloca si fiintele aflate inca in viata pur si simplu s-ar sufoca. Incinerand un cadavru il scoatem din acest circuit natural vechi de milioane de ani pe care evolutia l-a facut sa functioneze mai bine decat oricare dintre inventiile umane si mai si consumam din combustibilii fosili care intr-o zi se vor epuiza si poluam si mediul. In zona in care locuiesc e un incinerator Stericycle unde se ard organe, avortoni, maini picioare amputate, sange si alte resturi umane din spitale si nu pot descrie mirosurile insuportabile din aerul toxic pe care toata zona de vest a Bucurestiului il respira din cauza lor.
Lupul dacic si floare vietii, desen in pix

Cu mult timp inainte de patrunderea crestinismului, pe 30 noiembrie dacii sarbatoreau ziua lupului sacru. Ei credeau ca in aceasta noapte lupii capata puteri miraculoase, devin mult mai agil si mai flexibili astfel incat isi pot vedea coada si nimic nu le mai sta in cale.

Cu aceasta ocazie m-am gandit sa repostez desenele si picturile mele despre totemul dacilor, marele lup alb

Lupul dacic

Lupul dacic, desen facut cu pixul

Acest lup cu corp de dragon era unul dintre simbolurile dacilor. La daci marele lup alb era, alaturi de Zamolxis si duhul pietrei cazute din cer, o zeitate. De la ei provine expresia „a face pe dracu in 4”, dracu fiind aceasta creatura, jumate lup, jumate dragon. Este posibil ca dacii sa fi avut legaturi culturale cu chinezii, acest lucru explicand asemanarea dintre lupul dacic si dragonul chinezesc. Dacii foloseau acest lup pe post de steag.

Am facut acest desen in pix reprezentand marele lup dacic in lumina lunii ieri.

Zamolxis rugandu-se la sfinxul dacic din Bucegi

Conform legendelor dacilor Zamolxis se ruga la sfinxul din Bucegi și se sfătuia cu acesta de fiecare dată când își dorea să afle ceva sau să cunoască viîtorul. Pentru daci sfinxul era sfânt. Am făcut acest desen în pix reprezentând rugăciunea lui Zamolxis ieri când ploua și nu puteam să ies din casă

zamolxis_sfinxul_dacic_din_bucegi_si_lupul_alb

Am facut acest desen ieri folosind un banal pix albastru şi un carton. M-a inspirat sfinxul din Bucegi pe care l-am vizitat vinerea trecută, sfinxul dacic vechi de mii de ani, sfinxul în faţa căruia dacii se rugau la Zamolxis. Din păcate doar jumatate din sfinx s-a păstrat până în ziua de azi partea dreaptă a acestuia fiind distrusă. Din acest motiv multi cred că sfinxul e natural. Eu una cred că Bucegii au fost unul dintre locurile sacre ale dacilor iar sfinxul a fost sculptat de ei.