de ce sa mori tu

>

Marta

In acest desen am încercat sa redau imaginea primei iubite a lui Mihai Eminescu așa cum potul o descrie in poezia “De ce sa mori tu”.Deși se zice ca o chema Casandra Elena Alupului, in poezie copila apare cu numele Marta. Nu știu daca erau doua persoane diferite sau aceasta Marta era chiar Casandra .Marta apare si in poezia “Locul aripelor”. Marta era o fata simpla din Ipotești, o fata blonduța cu ochii căprui închis de care poetul a fost foarte îndrăgostit in adolescenta.Deși nu se considera o fata frumoasa Marta era ca un înger, o copila cu bucle de aur si mai ales cu un suflet superb. Marta era o fata minunata, o fata iubitoare si fidela care ar fi fost in stare sa stea langa ființa iubita pana la moarte. Marta ar fi fost fata alături de care Eminescu ar fi putut fi fericit. Nu știu daca ea este fata care a murit lasandu-l pe poet atât de îndurerat dar daca este aceeași persoana atunci moartea ei a fost o mare pierdere. Cat de mult mi-as dori si eu sa întâlnesc un înger cum era ea, un înger pur printre oameni, care sa radieze de frumusețe exterioara si mai ales interioara.Eminescu a pierdut-o pe veci, iar eu nu o voi găsi niciodată si îmi ramane doar sa desenez si sa pictez visând la ea așa cum el a rămas cu amintirile si cu poezia.Poezia de mai jos “De ce sa mori tu?” dezvăluie destule amânunte legate de aceasta tanara fata

Tu nu eşti frumoasă, Marta, însă capul tău cel blond
Când se lasă cu dulceaţă peste pieptu-ţi ce suspină,
Tu îmi pari a fi un înger ce se plânge pe-o ruină.
Ori o lună gânditoare pe un nour vagabond.

Astfel treci şi tu prin lume… ca un basmu de proroc!
Eşti săracă dar bogată, eşti mâhnită dar senină!
Ce să plângi? De ce să mori tu? Ce poţi oare fi de vină
Dacă faţa ţi-e urâtă, pe când anii-ţi sunt de foc.

Când ai şti tu cât simţirea-ţi şi privirea-nduioşată
Cât te face de plăcută şi de demnă de iubit,
Tu ai râde printre lacrimi şi-ai ascunde negreşit
În cosiţa ta de aur faţa-ţi dulce şi şireată.

Altele sunt mai frumoase, mult mai mândre, mai bogate,
Dar ca marmura cea rece nu au inimă defel.
Pe când tu!… eşti numai suflet. Eşti ca îngerul fidel
Ce pe cel care iubeşte ar veghea-n eternitate.

Şterge-ţi ochii, blondă Marta… ochii-ţi negri… două stele
Mari, profunzi ca vecinicia şi ca sufletu-ţi senin.
O, nu ştii cât e de dulce, de duios şi de divin
De-a te pierde-n ochii-aceştia străluciţi în lacrimi grele.

O, surâzi, surâzi odată! Să te pot vedea… o sântă,
O martiră ce surâde printr-a lumei dor şi chin,
Pe când ochiul ei cel dulce şi de lacrimi încă plin
Se ridică pentr-o rugă cătră bolta înstelată.

Ai surâs?!… O! eşti frumoasă… înger eşti din paradis
Şi mă tem privind la tine… căci ţi-o jur: nu m-aş mira
Dac-ai prinde aripi albe şi la ceriuri ai zbura,
Privind lumea cea profană cum se pierde în abis.

Marta

In acest desen am încercat sa redau imaginea primei iubite a lui Mihai Eminescu așa cum potul o descrie in poezia “De ce sa mori tu”.Deși se zice ca o chema Casandra Elena Alupului, in poezie copila apare cu numele Marta. Nu știu daca erau doua persoane diferite sau aceasta Marta era chiar Casandra .Marta apare si in poezia “Locul aripelor”. Marta era o fata simpla din Ipotești, o fata blonduța cu ochii căprui închis de care poetul a fost foarte îndrăgostit in adolescenta.Deși nu se considera o fata frumoasa Marta era ca un înger, o copila cu bucle de aur si mai ales cu un suflet superb. Marta era o fata minunata, o fata iubitoare si fidela care ar fi fost in stare sa stea langa ființa iubita pana la moarte. Marta ar fi fost fata alături de care Eminescu ar fi putut fi fericit. Nu știu daca ea este fata care a murit lasandu-l pe poet atât de îndurerat dar daca este aceeași persoana atunci moartea ei a fost o mare pierdere. Cat de mult mi-as dori si eu sa întâlnesc un înger cum era ea, un înger pur printre oameni, care sa radieze de frumusețe exterioara si mai ales interioara.Eminescu a pierdut-o pe veci, iar eu nu o voi găsi niciodată si îmi ramane doar sa desenez si sa pictez visând la ea așa cum el a rămas cu amintirile si cu poezia.Poezia de mai jos “De ce sa mori tu?” dezvăluie destule amânunte legate de aceasta tanara fata

Tu nu eşti frumoasă, Marta, însă capul tău cel blond
Când se lasă cu dulceaţă peste pieptu-ţi ce suspină,
Tu îmi pari a fi un înger ce se plânge pe-o ruină.
Ori o lună gânditoare pe un nour vagabond.

Astfel treci şi tu prin lume… ca un basmu de proroc!
Eşti săracă dar bogată, eşti mâhnită dar senină!
Ce să plângi? De ce să mori tu? Ce poţi oare fi de vină
Dacă faţa ţi-e urâtă, pe când anii-ţi sunt de foc.

Când ai şti tu cât simţirea-ţi şi privirea-nduioşată
Cât te face de plăcută şi de demnă de iubit,
Tu ai râde printre lacrimi şi-ai ascunde negreşit
În cosiţa ta de aur faţa-ţi dulce şi şireată.

Altele sunt mai frumoase, mult mai mândre, mai bogate,
Dar ca marmura cea rece nu au inimă defel.
Pe când tu!… eşti numai suflet. Eşti ca îngerul fidel
Ce pe cel care iubeşte ar veghea-n eternitate.

Şterge-ţi ochii, blondă Marta… ochii-ţi negri… două stele
Mari, profunzi ca vecinicia şi ca sufletu-ţi senin.
O, nu ştii cât e de dulce, de duios şi de divin
De-a te pierde-n ochii-aceştia străluciţi în lacrimi grele.

O, surâzi, surâzi odată! Să te pot vedea… o sântă,
O martiră ce surâde printr-a lumei dor şi chin,
Pe când ochiul ei cel dulce şi de lacrimi încă plin
Se ridică pentr-o rugă cătră bolta înstelată.

Ai surâs?!… O! eşti frumoasă… înger eşti din paradis
Şi mă tem privind la tine… căci ţi-o jur: nu m-aş mira
Dac-ai prinde aripi albe şi la ceriuri ai zbura,
Privind lumea cea profană cum se pierde în abis.