munti

Sfinxul de la Varful Omu si Calea Lactee, pictura ulei pe panza

Sfinxul de la Varful Omu si Calea Lactee, pictura ulei pe panza

Inspirata de drumetiile montane din aceasta vara am facut pictura in ulei pe panza de mai sus. Pe 17 august am fost pentru prima oara in viata mea la Varful Omu si am descoperit ca si acolo exista un al doilea sfinx din Bucegi. Mai putin cunoscut decat cel de la Babele, sfinxul de la Omu seamana foarte mult cu cel de pe Marte, avand privirea indreptata spre cer, spre Calea Lactee. Din pictura mea lipseste cabana pentru ca am surprins sfinxul intr-un alt timp, mai aproape de vremurile cand a fost creat

Am facut aceste desene in pix in anul 2011 dupa ce am fost la sfinxul dacic din Bucegi. Dar oare exista doar un sfinx in Bucegi? Sambata am fost iar la Babele dupa care am urmat traseul spre Varful Omu. Am mai descoperit un sfinx mai mic si mai putin cunoscut langa „Sarutul babelor”, probabil sursa de inspiratie a lui Constantin Brancusi, si un sfinx care seamana izbitor de mult cu cel de pe Marte la Varful Omu.

Sfinxul de la Varful Omu

Sfinxul de la Varful Omu

In timp ce sfinxul de la Omu este oarecum izolat privind spre nord la fel ca si cel pe care toti il cunoastem, chiar daca multi dintre noi cred ca este natural datorita faptului ca mai mult de jumatate din monumentul dacic a fost distrus, doar ochiul drept amintind de vechiul sfinx care la vremea repectiva a fost mai mare si mai impunator decat cel din Egipt, sfinxul mic de langa Sarutul Babelor face parte dintr-un grup statuar mai mare, fiind un loc sacru pentru daci. Constructia megalitica prezinta si un fel de platforma unde aveau loc diverse ritualuri dacice. Exista si o latura intunecata a istoriei acestui loc. Pe platforma respectiva exista si o mica adancitura. Se pare ca aici aveau loc sacrificii de animale sau chiar sacrificii umane in vechime si adancitura din piatra era un fel de jgheab pentru scurgerea sangelui

Sfinxul mai mic si mai putin cunoscut situat langa Sarutul Babelor

Sfinxul mai mic si mai putin cunoscut situat langa Sarutul Babelor

DacaMuntiiArFiConici

Daca munții ar fi conici cu suprafețe perfect netede strălucind in soare, toți la fel, insirati in rânduri drepte, daca râurile ar fi drepte si lacurile circulare, daca noi oamenii am fi toți după același calapod, daca totul ar merge după un model matematic cat mai simplu am trai intr-o lume mult mai ordonata si mai geometrizata dar mecanica, previzibila, plictisitoare, rece si lipsita de viața, o lume ca o bucata de plastic, ca un obiect artificial, o lume lipsita de naturalețe, iar noi am fi doar niște roboti trași la indigo pentru ca complexitatea si diversitatea acestei lumi ii dau farmecul ei inegalabil, acel ceva pe care îl are natura si pe care o creație artificiala nu îl poate egala. Si dezordinea isi găsește locul in ordinea complicata a naturii. Nici macar corpurile cerești  nu sunt sfere perfecte deși pentru ochii noștri par așa si in lumea asta nimic nu e perfect, imperfecțiunile fiind cele care dinamizează viața si o fac imprevizibila si interesanta. O lume perfecta, lipsita de entropie ar fi o lume rece, moarta in care totul ar fi mult prea banal si previzibil.

In imaginea de mai sus este un peisaj ipotetic in care munții sunt conici, conurile perfecte de care vorbeam mai sus, râul e drept si lacul e circular. După cum se vede din in desenul care ilustrează foarte bine ceea ce am spus mai sus acest peisaj este rece, artificial, mecanic, lipsit de naturalețe pentru ca exact dezordinea e ceea da aspectul natural, unic si estetic. Un munte cu creste, vai si tot felul de forme rugoase si neregulate va fi mult mai estetic decât un con circular drept cu o suprafața lucioasa ca si cum ar fi fost lustruita de cineva pentru ca cu toate “imperfecțiunile” lui acel munte e unic si un râu ce șerpuiește prin lunca lui va fi mult mai natural decât unul drept.

DacaMuntiiArFiConici

Daca munții ar fi conici cu suprafețe perfect netede strălucind in soare, toți la fel, insirati in rânduri drepte, daca râurile ar fi drepte si lacurile circulare, daca noi oamenii am fi toți după același calapod, daca totul ar merge după un model matematic cat mai simplu am trai intr-o lume mult mai ordonata si mai geometrizata dar mecanica, previzibila, plictisitoare, rece si lipsita de viața, o lume ca o bucata de plastic, ca un obiect artificial, o lume lipsita de naturalețe, iar noi am fi doar niște roboti trași la indigo pentru ca complexitatea si diversitatea acestei lumi ii dau farmecul ei inegalabil, acel ceva pe care îl are natura si pe care o creație artificiala nu îl poate egala. Si dezordinea isi găsește locul in ordinea complicata a naturii. Nici macar corpurile cerești  nu sunt sfere perfecte deși pentru ochii noștri par așa si in lumea asta nimic nu e perfect, imperfecțiunile fiind cele care dinamizează viața si o fac imprevizibila si interesanta. O lume perfecta, lipsita de entropie ar fi o lume rece, moarta in care totul ar fi mult prea banal si previzibil.

In imaginea de mai sus este un peisaj ipotetic in care munții sunt conici, conurile perfecte de care vorbeam mai sus, râul e drept si lacul e circular. După cum se vede din in desenul care ilustrează foarte bine ceea ce am spus mai sus acest peisaj este rece, artificial, mecanic, lipsit de naturalețe pentru ca exact dezordinea e ceea da aspectul natural, unic si estetic. Un munte cu creste, vai si tot felul de forme rugoase si neregulate va fi mult mai estetic decât un con circular drept cu o suprafața lucioasa ca si cum ar fi fost lustruita de cineva pentru ca cu toate “imperfecțiunile” lui acel munte e unic si un râu ce șerpuiește prin lunca lui va fi mult mai natural decât unul drept.