Picturi suprararealiste

Lacrimi si flori

Lacrimi si flori, pictura acrilice pe panza

Ieri, fiind inspirata de versurile Venerei Badea, am vreat aceasta pictura in acrilice pe panza

Lacrimi si flori

S- a aplecat salcamul
sa stearga lacrimile
dorului…
O lacrima…o floare
Acoperind trupul
cu dorul tau,
cu mangaierea ta…
Cu sufletul plin de iubire
ochii tai
Stralucind in noapte,
in adierea vantului
Alunga lacrima
linistea intunericului
spulberand

 

Inima si creierul in balanta ratiune vs sentiment pictura ulei pe panza

Sa aleg cu mintea sau cu inima? Sa-mi urmez ratiunea sau sentimentele? Sa fac ceea ce simt sau ce stiu ca e bine? Sunt intrebari care au incoltit in mintea oricarui om de pe lumea asta cel putin odata in viata cand stia ca are de urmat o cale dar inima il ghida in cu totul alta directie, cand stia ceva dar inima ii spunea cu totul altceva.

Ieri am facut tabloul de mai sus, o pictura in ulei pe panza ce ilustreaza cel mai bine aceasta eterna intrebare: Ratiune sau sentiment?

Pictura in ulei pe panza inspirata din poezia Din Valurile Vremii de Mihai Eminescu

Azi am mai facut un tablou inspirat din poezia „Din valurile vremii” de Mihai Eminescu, de data asta o pictura in ulei pe panza prin care am asternut pe panza imaginea fantomatica a iubitei vesnic pierdute de care portul a fost indragostit precum Orfeu toata viata lui, nu Veronica Micle (se stie ca aceasta a trait niset ani buni dupa moartea poetului) ci Casandra Elena Alupului, fata din Ipotesti care a murit la doar 19 ani cand poetul era plecat la studii la Viena, copila cu parul balai care apare in aproape toate poeziile lui Eminescu, moartea prematura a fetei marcand intreaga opera a acestuia.

Mai jos este poezia care m-a inspirat. Poezia a fost unul dintre subiectele BACului meu din 2005.

Din valurile vremii, iubita mea, răsai
Cu brațele de marmur, cu părul lung, bălai –
Și fața străvezie ca fața albei ceri –
Slăbită e de umbra duioaselor dureri!
Cu zâmbetul tău dulce tu mângâi ochii mei,
Femeie între stele și stea între femei
Și întorcându-ți fața spre umărul tău stâng,
În ochii fericirii mă uit pierdut și plâng.

Cum oare din noianul de neguri să te rump,
Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump,
Și fața mea în lacrimi pe fața ta s-o plec,
Cu sărutări aprinse suflarea să ți-o-nec
Și mâna friguroasă s-o încălzesc la sân,
Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o țin.

Dar vai, un chip aievea nu ești, astfel de treci
Și umbra ta se pierde în negurile reci,
De mă găsesc iar singur cu brațele în jos
În trista amintire a visului frumos…
Zadarnic după umbra ta dulce le întind
Din valurile vremii nu pot să te cuprind