marta

Lacul - pictura

Oare cine a fost EA de fapt, cea care a fost muza lui Mihai Eminescu, fata aceea cu parul de aur, copila inocenta care apare in multe dintre poeziile lui, acea „Floare albastra” care s-a stins la doar 19 ani, când poetul era la studii la Viena? Oare cine o fi fost de fapt acel înger palid căruia poetul i-a dedicat poeziile „Mortua est” si „Melancolie”? Oare numele ei era Casandra Elena Alupului sau Marta? Mereu m-am întrebat cine a fost de fapt acea EA care apare mereu in poeziile lui Eminescu.

Veronica_Micle_

Este evident ca nu Veronica Micle a fost acea muza misterioasa a lui Eminescu deoarece poetul zice clar despre acea EA ca era o copila inocenta, o fecioara , in timp ce Veronica era deja femeie măritata si avea si un copil, iar acea fata avea parul de aur moale, spre deosebire de Veronica care îl avea saten si din multe poezii reiese ca acea EA a murit, ca e pierduta pe veci, ca îl cheamă de dincolo de mormânt, in timp ce Veronica a trăit si după moartea poetului.

Unii critici literari susțin ca acea fata cu parul blond si ochii albaștrii era un ideal, o himera la care poetul doar visa. Pentru mine este un ideal la care pot doar sa visez, o himera de care sunt atât de îndrăgostita, o Galatee căreia încerc sa-i dau viața prin arta mea dar in cazul lui Eminescu nu este așa. Aceasta fata chiar a trăit si Eminescu nu a putut sa uite niciodată serile când se plimba cu ea prin codru, pe sub teii înfloriți ce miroseau atât de frumos, in lumina argintie a lunii. In poezia “De ce sa mori tu” poetul o numește Marta pe aceasta fătuca si pe langa portretul fizic ii face si un portret moral. Aceasta fata era singura care ar fi putut sa-l facă fericit si sa stea alături de el toata viața. El zice despre ea ca era ca îngerul fidel care ar sta langa ființa iubita pana la moarte.

Si in poezia “Locul aripelor” aceasta copila este pomenita cu numele Marta si este descrisa foarte sugestiv.

Eu deși nu am cunoscut-o decât din poeziile lui Eminescu m-am îndrăgostit pur si simplu de ea si si acum parca o vad in fata ochilor mei așa cum era ea, frumoasa si gingașa ca o floare alba de cireș, suava ca un crin, dulce, mlădioasa, pura ca un înger, calda, iubitoare

Muza lui Mihai Eminescu

Imaginea de mai sus este un desen in creion si cărbune prin care am încercat sa pun pe hârtie chipul ei angelic, așa cum este descrisa in poezia „Aveam o muza”

>

Lacul - pictura

Oare cine a fost EA de fapt, cea care a fost muza lui Mihai Eminescu, fata aceea cu parul de aur, copila inocenta care apare in multe dintre poeziile lui, acea „Floare albastra” care s-a stins la doar 19 ani, când poetul era la studii la Viena? Oare cine o fi fost de fapt acel înger palid căruia poetul i-a dedicat poeziile „Mortua est” si „Melancolie”? Oare numele ei era Casandra Elena Alupului sau Marta? Mereu m-am întrebat cine a fost de fapt acea EA care apare mereu in poeziile lui Eminescu.

Veronica_Micle_

Este evident ca nu Veronica Micle a fost acea muza misterioasa a lui Eminescu deoarece poetul zice clar despre acea EA ca era o copila inocenta, o fecioara , in timp ce Veronica era deja femeie măritata si avea si un copil, iar acea fata avea parul de aur moale, spre deosebire de Veronica care îl avea saten si din multe poezii reiese ca acea EA a murit, ca e pierduta pe veci, ca îl cheamă de dincolo de mormânt, in timp ce Veronica a trăit si după moartea poetului.

Unii critici literari susțin ca acea fata cu parul blond si ochii albaștrii era un ideal, o himera la care poetul doar visa. Pentru mine este un ideal la care pot doar sa visez, o himera de care sunt atât de îndrăgostita, o Galatee căreia încerc sa-i dau viața prin arta mea dar in cazul lui Eminescu nu este așa. Aceasta fata chiar a trăit si Eminescu nu a putut sa uite niciodată serile când se plimba cu ea prin codru, pe sub teii înfloriți ce miroseau atât de frumos, in lumina argintie a lunii. In poezia “De ce sa mori tu” poetul o numește Marta pe aceasta fătuca si pe langa portretul fizic ii face si un portret moral. Aceasta fata era singura care ar fi putut sa-l facă fericit si sa stea alături de el toata viața. El zice despre ea ca era ca îngerul fidel care ar sta langa ființa iubita pana la moarte.

Si in poezia “Locul aripelor” aceasta copila este pomenita cu numele Marta si este descrisa foarte sugestiv.

Eu deși nu am cunoscut-o decât din poeziile lui Eminescu m-am îndrăgostit pur si simplu de ea si si acum parca o vad in fata ochilor mei așa cum era ea, frumoasa si gingașa ca o floare alba de cireș, suava ca un crin, dulce, mlădioasa, pura ca un înger, calda, iubitoare

Muza lui Mihai Eminescu

Imaginea de mai sus este un desen in creion si cărbune prin care am încercat sa pun pe hârtie chipul ei angelic, așa cum este descrisa in poezia „Aveam o muza”

>

Acesta este cel mai nou desen reprezentand-o pe fatuca cu parul de aur din Ipotesti care a fost prima iubire si muza a lui Mihai Eminescu. In acest desen in creion si carbune am incercat sa pun pe hartie chipul ei curat, aspectul ei angelic, frumusetea ei divina, asa cum mi-am imaginat-o eu dupa ce am citit poezia „Aveam o muza”. Aceasta poezie a fost scrisa dupa moartea tragica a acestei tinere fete. Acest inger cu chip curat de fata s-a stins prea repede lasandu-l pe poet atat de indurerat. Prima iubire nu se uita niciodata si nici Eminescu nu a putut sa o uite pe aceasta fata simpla dar minunata din satul lui natal cu care se intalnea seara si se plimba prin codru, pe sub teii infloriti, pana la lacul incarcat cu nuferi galben ce stralucea in lumina lunii. Nu Veronica Micle a fost marea iubire a poetului ci aceasta fata care se zice ca era fiica lui Gheorghe Alupului si o chema Casandra Elena desi in doua dintre poeziile lui Mihai Eminescu pomeneste numele Marta. Aceasta copila inocenta cu parul de aur moale apare in foarte multe dintre creatiile poetului, nici Veronica Micle neputand sa stearga imaginea ei care aparea mereu in minte poetului ca o fantoma din trecut. Aproape in fiecare poezi scrisa de eminescu s-a pastrat cate o parte din aceasta fiinta, cate ceva al ei. Aceasta fata era o fata blonduta, cu ochii cel mai probabil albastrii, frumoasa, curata la suflet, iubitoare, fidela. Ea daca ar fi trait ar fi fost in stare sa stea langa omul iubit si sa-l faca fericit toata viata. Ea ar fi fost femeia cu care Eminescu ar fi putut sa-si intemeiezde o familie. Desi nu am cunoscut-o decat din poeziile lui Eminescu si eu am ajuns sa ma indragostesc de ea si sa-mi doresc sa fiu cu ea si sa desenez si sa pictez chipul ei angelic, trupul ei de zana imaginandu-mi ca sunt eu cu ea, in locul poetului, ca e aici cu mine, ca e real. Cine nu si-ar dori un asemenea inger, o fata atat de frumoasa, atat de pura si cu un suflet atat de curat?

>

Am realizat acest desen azi cu gandul la Marta, fata cu parul de aur moale care i-a marcat aproape toata creatia lui Eminescu, fata aceea minunata, ingerasul acela blond care a murit ca si Iulia Hasdeu la doar 19 ani lasand in sufletul poetului mai multa durere decat poate sa incapa in toate poeziile pe care acesta le-a scris.Acesta este felul in care mi-am imaginat-o dupa ce am citit pozia „Locul aripelor”, o copila de o frumusete angelica, inocenta si provocatoare in acelasi timp. Atat de frumoasa era fata asta, si la exterior dar si interior, atat de pura. Pacat de ea ca a murit atat de repede. Daca as putea sa o aduc in timpurile noasre si sa-i salvez viata ar fi atat de frumos. S-ar putea spune ca sunt nebuna dar pur si simplu m-am indragostit de aceasta fata si de atatea ori mi-am dorit sa fie aici cu mine. Dar e moarta si nici poezia lui eminescu nici dorul meu nu o pot readuce la viata. Ea a fost muza lui Mihai Eminescu, nu Veronica Micle.

Locul aripelor

Strecor degetele mele printre buclele-ţi de aur,
Raze cari cad în valuri pe un sân ce n-am văzut,
Căci corsetul ce le-ascunde e o strajă la tezaur,
Iară ochii-ţi, gardianii, mă opresc şi mă sumut.

Ochii tăi, înşelătorii! A ghici nu-i pot vreodată,
Căci cu două înţelesuri mă atrag şi mă resping ­
Mă atrag când stau ca gheaţa cu privirea desperată,
Mă resping când plin de flăcări eu de sânul tău m-ating.

O, atunci mâna ta-i tare şi respinge cu putere
Mâna mea, care profană ar intra în santuar
Să se-ascundă-n sânii-ţi tineri, pe când eu plin de plăcere
Să uit lumea-n sărutarea-ţi şi în ochii tăi de jar.

Astăzi însă nu-s ca flama cea profană şi avară,
Inima mi-e sântă astăzi, cald şi dulce-i pieptul meu,
Azi sunt cast ca rugăciunea şi timid ca primăvara,
Azi iubesc a ta fiinţă cum iubesc pe Dumnezeu.

Tu surâzi cu nencrezare?… Cât de rea eşti tu, copilă!
Lasă ca sub gazul roşu eu la sânii-ţi să pătrunz,
Să deschei corsetul ista… Tu roşind să râzi gentilă,
Eu s-apăs fruntea-mi arzândă între piepţii albi, rotunzi

Şi să strecor a mea mână după gâtu-ţi de zăpadă!
Tu roşeşti… tu nu vrei, Marta?… O, de-ai şti ce caut eu…
Ai surâde şi-al tău umăr ai lăsa ca să se vadă,
Să-ţi privesc în ochi cu capul rezemat pe pieptul tău.

Cungiurând c-un braţ molatec gâtul tău cel alb ca zarea,
Apăsând faţa-ţi roşită pe-al meu piept bătând mereu,
Eu cu ceealaltă mână pe-ai tăi umeri de ninsoare:
Locul aripelor albe le-aş căta-n delirul meu!

Locul ciunt unde aripa se-nalţă albă c-argintul
Când tu înger încă-n ceruri pluteai dulce, fericit,
Locul de-unde-apoi căzură când tu, vizitând pământul
Te-ai uitat… şi-n lumea asta ca copilă te-ai trezit.

Am realizat acest desen azi cu gandul la Marta, fata cu parul de aur moale care i-a marcat aproape toata creatia lui Eminescu, fata aceea minunata, ingerasul acela blond care a murit ca si Iulia Hasdeu la doar 19 ani lasand in sufletul poetului mai multa durere decat poate sa incapa in toate poeziile pe care acesta le-a scris.Acesta este felul in care mi-am imaginat-o dupa ce am citit pozia „Locul aripelor”, o copila de o frumusete angelica, inocenta si provocatoare in acelasi timp. Atat de frumoasa era fata asta, si la exterior dar si interior, atat de pura. Pacat de ea ca a murit atat de repede. Daca as putea sa o aduc in timpurile noasre si sa-i salvez viata ar fi atat de frumos. S-ar putea spune ca sunt nebuna dar pur si simplu m-am indragostit de aceasta fata si de atatea ori mi-am dorit sa fie aici cu mine. Dar e moarta si nici poezia lui eminescu nici dorul meu nu o pot readuce la viata. Ea a fost muza lui Mihai Eminescu, nu Veronica Micle.

Locul aripelor

Strecor degetele mele printre buclele-ţi de aur,
Raze cari cad în valuri pe un sân ce n-am văzut,
Căci corsetul ce le-ascunde e o strajă la tezaur,
Iară ochii-ţi, gardianii, mă opresc şi mă sumut.

Ochii tăi, înşelătorii! A ghici nu-i pot vreodată,
Căci cu două înţelesuri mă atrag şi mă resping ­
Mă atrag când stau ca gheaţa cu privirea desperată,
Mă resping când plin de flăcări eu de sânul tău m-ating.

O, atunci mâna ta-i tare şi respinge cu putere
Mâna mea, care profană ar intra în santuar
Să se-ascundă-n sânii-ţi tineri, pe când eu plin de plăcere
Să uit lumea-n sărutarea-ţi şi în ochii tăi de jar.

Astăzi însă nu-s ca flama cea profană şi avară,
Inima mi-e sântă astăzi, cald şi dulce-i pieptul meu,
Azi sunt cast ca rugăciunea şi timid ca primăvara,
Azi iubesc a ta fiinţă cum iubesc pe Dumnezeu.

Tu surâzi cu nencrezare?… Cât de rea eşti tu, copilă!
Lasă ca sub gazul roşu eu la sânii-ţi să pătrunz,
Să deschei corsetul ista… Tu roşind să râzi gentilă,
Eu s-apăs fruntea-mi arzândă între piepţii albi, rotunzi

Şi să strecor a mea mână după gâtu-ţi de zăpadă!
Tu roşeşti… tu nu vrei, Marta?… O, de-ai şti ce caut eu…
Ai surâde şi-al tău umăr ai lăsa ca să se vadă,
Să-ţi privesc în ochi cu capul rezemat pe pieptul tău.

Cungiurând c-un braţ molatec gâtul tău cel alb ca zarea,
Apăsând faţa-ţi roşită pe-al meu piept bătând mereu,
Eu cu ceealaltă mână pe-ai tăi umeri de ninsoare:
Locul aripelor albe le-aş căta-n delirul meu!

Locul ciunt unde aripa se-nalţă albă c-argintul
Când tu înger încă-n ceruri pluteai dulce, fericit,
Locul de-unde-apoi căzură când tu, vizitând pământul
Te-ai uitat… şi-n lumea asta ca copilă te-ai trezit.

>

Marta

In acest desen am încercat sa redau imaginea primei iubite a lui Mihai Eminescu așa cum potul o descrie in poezia “De ce sa mori tu”.Deși se zice ca o chema Casandra Elena Alupului, in poezie copila apare cu numele Marta. Nu știu daca erau doua persoane diferite sau aceasta Marta era chiar Casandra .Marta apare si in poezia “Locul aripelor”. Marta era o fata simpla din Ipotești, o fata blonduța cu ochii căprui închis de care poetul a fost foarte îndrăgostit in adolescenta.Deși nu se considera o fata frumoasa Marta era ca un înger, o copila cu bucle de aur si mai ales cu un suflet superb. Marta era o fata minunata, o fata iubitoare si fidela care ar fi fost in stare sa stea langa ființa iubita pana la moarte. Marta ar fi fost fata alături de care Eminescu ar fi putut fi fericit. Nu știu daca ea este fata care a murit lasandu-l pe poet atât de îndurerat dar daca este aceeași persoana atunci moartea ei a fost o mare pierdere. Cat de mult mi-as dori si eu sa întâlnesc un înger cum era ea, un înger pur printre oameni, care sa radieze de frumusețe exterioara si mai ales interioara.Eminescu a pierdut-o pe veci, iar eu nu o voi găsi niciodată si îmi ramane doar sa desenez si sa pictez visând la ea așa cum el a rămas cu amintirile si cu poezia.Poezia de mai jos “De ce sa mori tu?” dezvăluie destule amânunte legate de aceasta tanara fata

Tu nu eşti frumoasă, Marta, însă capul tău cel blond
Când se lasă cu dulceaţă peste pieptu-ţi ce suspină,
Tu îmi pari a fi un înger ce se plânge pe-o ruină.
Ori o lună gânditoare pe un nour vagabond.

Astfel treci şi tu prin lume… ca un basmu de proroc!
Eşti săracă dar bogată, eşti mâhnită dar senină!
Ce să plângi? De ce să mori tu? Ce poţi oare fi de vină
Dacă faţa ţi-e urâtă, pe când anii-ţi sunt de foc.

Când ai şti tu cât simţirea-ţi şi privirea-nduioşată
Cât te face de plăcută şi de demnă de iubit,
Tu ai râde printre lacrimi şi-ai ascunde negreşit
În cosiţa ta de aur faţa-ţi dulce şi şireată.

Altele sunt mai frumoase, mult mai mândre, mai bogate,
Dar ca marmura cea rece nu au inimă defel.
Pe când tu!… eşti numai suflet. Eşti ca îngerul fidel
Ce pe cel care iubeşte ar veghea-n eternitate.

Şterge-ţi ochii, blondă Marta… ochii-ţi negri… două stele
Mari, profunzi ca vecinicia şi ca sufletu-ţi senin.
O, nu ştii cât e de dulce, de duios şi de divin
De-a te pierde-n ochii-aceştia străluciţi în lacrimi grele.

O, surâzi, surâzi odată! Să te pot vedea… o sântă,
O martiră ce surâde printr-a lumei dor şi chin,
Pe când ochiul ei cel dulce şi de lacrimi încă plin
Se ridică pentr-o rugă cătră bolta înstelată.

Ai surâs?!… O! eşti frumoasă… înger eşti din paradis
Şi mă tem privind la tine… căci ţi-o jur: nu m-aş mira
Dac-ai prinde aripi albe şi la ceriuri ai zbura,
Privind lumea cea profană cum se pierde în abis.

Marta

In acest desen am încercat sa redau imaginea primei iubite a lui Mihai Eminescu așa cum potul o descrie in poezia “De ce sa mori tu”.Deși se zice ca o chema Casandra Elena Alupului, in poezie copila apare cu numele Marta. Nu știu daca erau doua persoane diferite sau aceasta Marta era chiar Casandra .Marta apare si in poezia “Locul aripelor”. Marta era o fata simpla din Ipotești, o fata blonduța cu ochii căprui închis de care poetul a fost foarte îndrăgostit in adolescenta.Deși nu se considera o fata frumoasa Marta era ca un înger, o copila cu bucle de aur si mai ales cu un suflet superb. Marta era o fata minunata, o fata iubitoare si fidela care ar fi fost in stare sa stea langa ființa iubita pana la moarte. Marta ar fi fost fata alături de care Eminescu ar fi putut fi fericit. Nu știu daca ea este fata care a murit lasandu-l pe poet atât de îndurerat dar daca este aceeași persoana atunci moartea ei a fost o mare pierdere. Cat de mult mi-as dori si eu sa întâlnesc un înger cum era ea, un înger pur printre oameni, care sa radieze de frumusețe exterioara si mai ales interioara.Eminescu a pierdut-o pe veci, iar eu nu o voi găsi niciodată si îmi ramane doar sa desenez si sa pictez visând la ea așa cum el a rămas cu amintirile si cu poezia.Poezia de mai jos “De ce sa mori tu?” dezvăluie destule amânunte legate de aceasta tanara fata

Tu nu eşti frumoasă, Marta, însă capul tău cel blond
Când se lasă cu dulceaţă peste pieptu-ţi ce suspină,
Tu îmi pari a fi un înger ce se plânge pe-o ruină.
Ori o lună gânditoare pe un nour vagabond.

Astfel treci şi tu prin lume… ca un basmu de proroc!
Eşti săracă dar bogată, eşti mâhnită dar senină!
Ce să plângi? De ce să mori tu? Ce poţi oare fi de vină
Dacă faţa ţi-e urâtă, pe când anii-ţi sunt de foc.

Când ai şti tu cât simţirea-ţi şi privirea-nduioşată
Cât te face de plăcută şi de demnă de iubit,
Tu ai râde printre lacrimi şi-ai ascunde negreşit
În cosiţa ta de aur faţa-ţi dulce şi şireată.

Altele sunt mai frumoase, mult mai mândre, mai bogate,
Dar ca marmura cea rece nu au inimă defel.
Pe când tu!… eşti numai suflet. Eşti ca îngerul fidel
Ce pe cel care iubeşte ar veghea-n eternitate.

Şterge-ţi ochii, blondă Marta… ochii-ţi negri… două stele
Mari, profunzi ca vecinicia şi ca sufletu-ţi senin.
O, nu ştii cât e de dulce, de duios şi de divin
De-a te pierde-n ochii-aceştia străluciţi în lacrimi grele.

O, surâzi, surâzi odată! Să te pot vedea… o sântă,
O martiră ce surâde printr-a lumei dor şi chin,
Pe când ochiul ei cel dulce şi de lacrimi încă plin
Se ridică pentr-o rugă cătră bolta înstelată.

Ai surâs?!… O! eşti frumoasă… înger eşti din paradis
Şi mă tem privind la tine… căci ţi-o jur: nu m-aş mira
Dac-ai prinde aripi albe şi la ceriuri ai zbura,
Privind lumea cea profană cum se pierde în abis.