desen in pix

Aceasta femeie pe care am desenat-o chiar azi a trait acum 7000 de ani si a fost o mare preoteasa. Pandantivul pe care il poarta a fost ingropat odata cu ea si a fost gasit la Tartaria. Pe acest pandantiv din piatra a ramas ceea ce noi in ziua de astazi cunoastem ca fiind cea mai veche scriere din lume. O scriere despre cer si pamant, soare si luna si fazele ciclului menstrual coroborate cu fazele lunii.

Religia de pe vremea aceea nu era misogina ca religiile care domina lumea in ziua de azi, ba chiar punea femeia la loc de cinste, liderii spirituali ai comunitatilor fiind femei, preotese numite „sibile”. Nu era ca in culturile influentate de sfantul Pavel si alti misogini ca el care au stricat nenumarate generatii cand au scris ca „femeia trebuie sa fie supusa barbatului”, „femeia trebuie sa taca” sau ca”femeia e murdara si pacatoasa incepand de la Eva” . Pe vremea aceea femeile erau preotese, nu barbatii cum se intampla in ortodoxie. Acel cult pe care noi cei din ziua de azi il consideram primitiv era mai aproape de realitate deoarece si in natura femela e baza, stadiul „default” al ontogenezei si elementul esential pentru supravietuirea speciilor, iar masculul are un rol secundar, legat de mentinerea diversitatii genetice. Cu alte cuvinte fara masculi o specie ar evolua mult mai greu, indivizii rezultati din partenogeneza fiind identici din punct de vedere genetic, dar fara femele nu ar putea supravietui deloc. Se pare ca oamenii acelor vremuri cunosteau aceste luycruri mai bine decat altii care au venit dupa ei, asa cum aveau si cunostiinte de astronomie.

Aici, pe teritoriul tarii noastre, a existat cea mai veche civilizatie cunoscuta, o civilizatie pasnica care diviniza femininul, frumusetea si viata.

In urma cu 7000 de ani, in civilizatia Cucuteni erau venerate niste zeite ale fertilitatii care erau reprezentate sub forma unor statuete de femei cu soldurile foarte late. Putine lucruri ne-au ramas de la acei oameni pe care ii consideram primitivi dar stim despre ei ca construiau orase pe care tot ei le incendiau dupa ce le paraseau, asa cum incinerau fiecare om mort cu tot cu casa in care a locuit, realizau obiecte de o deosebita valoare artistica si aveau o cultura matriarhala care avea in centru femeia, zeita mama, mama Terra, cea datatoare de viata. Ei nu scriau dar se exprimau foarte frumos prin forme si culori. Acei oameni munceai foarte mult, pictau sculptau si construiau cate o casa pentru fiecare membru al comunitatii, casa care urma sa fie arsa odata cu cadavrul acelui om dupa moartea lui. Nu era ca in ziua de azi cand oamenii locuiesc cu toata familia in casa mostenita de la parinti sau bunici, in acea societate fiecare avea casa lui si nu existau mosteniri si nici persoane care sa se casatoreasca pentru case sau alte bunuri materiale, asta in cazul in care in acea societate exista casatoria monogama. Este posibil ca ei sa nu fi avut notiunea rigida de familie pe care o avem noi in mare parte din cauza religiilor abrahamice si acei oameni sa nu fi fost constransi sa traiasca toata viata in relatii monogame. Pe vremea aceea nu existau nici constrangeri sociale nici boli cu transmitere sexuala si femeia era libera, nu era proprietatea unui barbat. De unde stim noi ca in acea societate nu predominau femeile care isi cresteau singure pruncii sau cresterea acestora era o sarcina care revenea intregii comunitati, nu doar parintilor. Populatia avea si alta structura. Multi dintre barbati mureau la vanatoare sau in lupte si se ajungea la o situatie in care predominau femeile. Civilizatia a rezistat aproximativ 3000 de ani, pana cand a fost doborata de o racire a climei care a generat si un val de migratii si de razboaie.

Prin desenul de mai sus am redat imaginea uneia dintre primele zeitati de pe planeta noastra.