fata din poeziile lui Eminescu

Din valurile vremii femeie intre stele si stea intre femei

Când de mult mi-as dori ca imaginea din aceasta pictura sa nu fie doar o imagine din mintea mea si acum sa pot fi langa ea, langa fata cu pielea alba si fin si cu parul de aur moale de care Mihai Eminescu s-a indragostit . Si acum imi amintesc ce emotie a trezit in mine poezia Din Valurile Vremii a lui Mihai Eminescu atunci când am citit-o prima data, cum am trait acea dorinta de a fi eu in bratele muzei poetului

din-cerurile-albastre-pictura-ulei-pe-panza-din-poezia-lui-mihai-eminescu

Din cerurile albastre, pictura in ulei pe panza inspirata din poezia lui Mihai Eminescu

Desene si picturi de Corina Chirila

Din cerurile albastre, pictura in ulei pe panza inspirata din poezia lui Mihai Eminescu Din cerurile albastre, pictura in ulei pe panza inspirata din poezia lui Mihai Eminescu

Dupa cum am promis, am facut si o pictura in ulei pe panza inspirata din poezia „Din Cerurile-albastre” de Mihai Eminescu, o pictura prin care am pus in avidenta atat lumina albastra a luceferilor si codrul reflectandu-se in oglinda lacului cat si frumusetea muzei lui Eminescu, nu Veronica Micle ci copila cu parul de aur cu care adolescentul Eminescu se plimba prin codrul fermecat pana la lacul despre care a scris si in poezia „Lacul”, prima si marea iubire a lui Eminescu „floarea albastra”, „dulcea minune” care a murit la doar 19 ani lasand un gol imens in sufletul poetului. Mai jos este poezia „Din cerurile-albastre”

Mihai Eminescu – Din Cerurile-albastre

Din cerurile-albastre
Luceferi se desfac,
Zâmbind iubirii noastre
Si undele pe lac.
De glasul pasarelelor
Pe gânduri codru-i pus.
O, stelelor, stelelor,
Unde v-ati dus?

Vezi articolul original 84 de cuvinte mai mult

floare-albastra-portretul-iubitei-lui-eminescu-pictura-ulei-pe-panza

Floare albastra, pictura ulei pe panza

Aceasta este cea mai noua creatie din seria mea dedicata muzei poeziei Floare albastra, copila cu parul balai care a fost prima si marea iubire a lui Mihai Eminescu, fata care a murit la doar 19 ani lasand o durere enorma in sufletul poetului

Azi e 15 ianuarie, ziua in care se implinesc 161 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu. Pentru mine poeziile lui Mihai Eminescu au fost o adevarata mina de aur, o foarte importanta sursa de inspiratie pentru desenele picturile mele. Aceste poezii m-au facut sa visez si sa am si eu acele sentimente, sa simt acel dor puternic pe care l-a simt si poetul de atatea ori si sa vad cu ochii mintii mele luna, stelele, lacul, codrul, izvorul si mai ales imaginea angelica a fetei pe care poetul a iubit-o foarte mult in adolescenta.

O chema Cassandra Elena Alupului si era blonda cu ochii albastrii. Era frumoasa atat fizic cat si la suflet ca un inger. Cu ea tanarul Eminovici se intalnea seara si se plimbau amandoi prin codru, pe sub teii infloriti ce miroseau atat de frumos pana la lacul plin de flori de nufar in care se reflecta lumina lunii si a stelelor. Probabil ca Eminescu a cunoscut-o in perioada aia cand era cu trupa de actori, pe la 16-17 ani. Acest „inger palid” fata a murit de dropica (o boala care se caracterizeaza prin retentia de apa in tesuturi ) la doar 19 ani. Probabil ca a avut o infectie care a ajuns la rinichi. Ea a murit cand poetul era plecat la studii la Viena. Poezia „Mortua est” a fost scrisa imediat dupa ce poetul a aflat de moartea ei.

Si poezia „Floare albastra” a fost scrisa tot in amintirea aceastei fete, la fel ca si multe alte poezii in care apare in mod obsedant imaginea ei angelica Eminescu vorbind in multe poezii despre o copila cu parul de aur care nu putea fi decat ea pentru ca tot ce a urmat dupa ea nu se potriveste deloc cu descrierile din poezii deoarece celelalte femei din viata lui Eminescu erau femei mature, multe dintre ele maritate si cu copii, cum era si Veronica Micle. Chiar daca a fost cu multe femei dupa moartea Elenei, Eminescu tot nu a putut sa o uite pe aceasta „copila cu parul de aur”, cele mai multe dintre poezii fiind scrise cu gandul la ea, poetul amintindu-si serile cand era cu ea, cand erau doar ei doi in mijlocul naturii, in satul natal. Dupa cum zicea poetul in poezia „Din lyra sparta” ea era cea care ar fi trebuit sa-i fie sotie. Ea era fidela si curata la suflet. Ea ar fi putut sa iubeasca si sa stea langa omul iubit toata viata ei dupa cum zicea si poetul in poeziile „Locul aripelor” si „De ce sa mori tu”.

Si eu cand am citit poeziile lui am inceput sa-mi imaginez ca sunt eu cu ea, ca pot sa o simt langa mine, asa pura si frumoasa cum era ea si cum din pacate nu mai e nimeni in ziua de azi, ca ne plimbam tinandu-ne de mana prin codru, pe sub teii din care cad flori frumos mirositoare, in lumina lunii si a stelelor, ca pot sa o tin in brate si sa o sarut. Si acum parca o vad, blonda cu ochii albastrii si pielea alba purtand o rochie alba semitransparenta, alba ca albul puritatii. Cat de mult mi-as dori ca aceasta fata sa nu fie doar o creatie a mintii mele ce s-a nascut din amintirile si poeziile lui Eminescu. Cat de mult mi-as dori sa-i pot oferi ei flori albastre ca ochii ei si sa o pot salva de boala sa pot sa o aduc in lumea mea si sa-i ofer toata iubirea mea. Daca ar fi posibila calatoria in timp as lua aceasta fata din Ipotestiul secolului 19 si as aduce-o in lumea de acum ca sa o am mereu langa mine, nu doar in ganduri si picturi prin care am asternut pe hartie sau panza imaginea ei asa cum o descria Eminescu in poezii si asa cum mi-o imaginez si eu.

 Am facut foarte multe desene si tablouri prin care am incercat sa redau imaginea ei minunata si de fiecare data cand le privesc, ca si atunci cand citesc poeziile lui Eminescu parca o vad langa mine si imi doresc atat de mult sa fiu cu ea, sa simt atingerea ei fina si caldura ei. Am facut aceste desene dorindu-mi sa fiu eu in locul poetului, sa pot eu sa o tin in  brate, sa o ating si sa o sarut