>
Am realizat aceasta natura statica după ce am citit poezia “Pe aceeaşi ulicioară…” pe care Mihai Eminescu a scris-o tot cu gândul la iubita lui pierduta pe veci. Acest desen nu este doar o natura statica. Undeva dincolo de fereastra apare umbra ei, atât de subțire si de gingașa. Nu știu daca poetul a scris aceasta poezie cu gândul la Veronica Micle sau muza lui era tot fata pe care a iubit-o atât de mult in adolescenta . Femeia fara chip din acest desen este cea mă care se gândea Eminescu când când privea ulcioara care ii trezea atâtea amintiri.
Pe aceeaşi ulicioară
Bate luna la fereşti,
Numai tu de după gratii
Vecinic nu te mai iveşti!
Şi aceiaşi pomi în floare
Crengi întind peste zaplaz,
Numai zilele trecute
Nu le fac să fie azi.
Altul este al tău suflet,
Alţii ochii tăi acum,
Numai eu, rămas acelaşi,
Bat mereu acelaşi drum.
Ah, subţire şi gingaşă
Tu păşeai încet, încet,
Dulce îmi veneai în umbra
Tăinuitului boschet
Şi lăsându-te la pieptu-mi,
Nu ştiam ce-i pe pământ,
Ne spuneam atât de multe
Făr-a zice un cuvânt.
Sărutări erau răspunsul
La-ntrebări îndeosebi,
Şi de alte cele-n lume
N-aveai vreme să întrebi.
Şi în farmecul vieţii-mi
Nu ştiam că-i tot aceea
De te razimi de o umbră
Sau de crezi ce-a zis femeia.
Vântul tremură-n perdele
Astăzi ca şi alte dăţi,
Numai tu de după ele
Vecinic nu te mai arăţi!
