Expoziția de arta Universul meu de la Cercul Militar National

Lucrările mele cu tematica spatiala sunt expuse intre 4 si 17 mai la Cercul Militar National, sala ronda alături de creațiile semnate de Anita Rădulescu, in cadrul expoziției de arta Universul meu.

Anita Rădulescu ne invită în ”universul” său personal, titlul manifestării purtând chiar acest titlu reprezentativ pentru pictoriță și edificator pentru arta căreia i-a dedicat întreaga sa viață. Deci, evenimentul vizual poartă numele de ”Universul meu” și în selecția actuală putem vedea mai cu seamă peisaje marine, colțuri de natură, naturi statice cu flori, o balerină, un autoportret și destule alte detalii ale vieții pe care artista și-a dorit să le surprindă pe pânză și să le confere statutul de simboluri. Orizontalele puternice sunt cele pe care artista, își construiește compozițiile în principal, gama cromatică explicitând delicat, subiectele alese de creatoare din realitatea înconjurătoare.

Picturile mele oferă ”o altă dimensiune” universului creionat de Anita Rădulescu. Lucrările reprezentând galaxii ori planete merg în direcția unei căutări acerbe, încercând să găsească răspunsuri vizuale unor întrebări dificile, încă în parte, neelucidate. Culorile puternic saturate, uneori exuberante apoi, construcțiile compoziționale pe verticală, utilizarea frecventă a cercului sau apelul la diverse sinusoide situează pictura mea pe o altă poziție, față de picturile Anitei Rădulescu.

Cele două ”universuri” se contrabalansează pe toate palierele: tematic, cromatic, constructiv iar in timp ce eu prin arta mea explorez cerul, nemarginirea universului, Anita Radulescu prezinta o viziune telurica redand elemente de natura, peisaje, flori si portrete

Avatarul lui Necunoscut

Publicat de

Ma numesc Corina Chirila si obisnuiesc sa desenez si sa pictez de cand aveam 13-14 ani.Nu am facut niciodata studii de specialitate si am ales un alt drum in viata mea profesionala dar pentru mine pictura va ramane cea mai placuta modalitate de petrecere a timpului liber si cel mai frumos mod in care eu imi exprim cele mai profunde trairi. Imi place sa astern pe carton, hartie, panza toate sentimentele mele, toate dorintele si fanteziile mele, toate lucrurile la care aspir dar nu pot sa ajung, toate lucrurile la care pot doar sa visez.

Lasă un comentariu