peisaj ipotetic

DacaMuntiiArFiConici

Daca munții ar fi conici cu suprafețe perfect netede strălucind in soare, toți la fel, insirati in rânduri drepte, daca râurile ar fi drepte si lacurile circulare, daca noi oamenii am fi toți după același calapod, daca totul ar merge după un model matematic cat mai simplu am trai intr-o lume mult mai ordonata si mai geometrizata dar mecanica, previzibila, plictisitoare, rece si lipsita de viața, o lume ca o bucata de plastic, ca un obiect artificial, o lume lipsita de naturalețe, iar noi am fi doar niște roboti trași la indigo pentru ca complexitatea si diversitatea acestei lumi ii dau farmecul ei inegalabil, acel ceva pe care îl are natura si pe care o creație artificiala nu îl poate egala. Si dezordinea isi găsește locul in ordinea complicata a naturii. Nici macar corpurile cerești  nu sunt sfere perfecte deși pentru ochii noștri par așa si in lumea asta nimic nu e perfect, imperfecțiunile fiind cele care dinamizează viața si o fac imprevizibila si interesanta. O lume perfecta, lipsita de entropie ar fi o lume rece, moarta in care totul ar fi mult prea banal si previzibil.

In imaginea de mai sus este un peisaj ipotetic in care munții sunt conici, conurile perfecte de care vorbeam mai sus, râul e drept si lacul e circular. După cum se vede din in desenul care ilustrează foarte bine ceea ce am spus mai sus acest peisaj este rece, artificial, mecanic, lipsit de naturalețe pentru ca exact dezordinea e ceea da aspectul natural, unic si estetic. Un munte cu creste, vai si tot felul de forme rugoase si neregulate va fi mult mai estetic decât un con circular drept cu o suprafața lucioasa ca si cum ar fi fost lustruita de cineva pentru ca cu toate “imperfecțiunile” lui acel munte e unic si un râu ce șerpuiește prin lunca lui va fi mult mai natural decât unul drept.

DacaMuntiiArFiConici

Daca munții ar fi conici cu suprafețe perfect netede strălucind in soare, toți la fel, insirati in rânduri drepte, daca râurile ar fi drepte si lacurile circulare, daca noi oamenii am fi toți după același calapod, daca totul ar merge după un model matematic cat mai simplu am trai intr-o lume mult mai ordonata si mai geometrizata dar mecanica, previzibila, plictisitoare, rece si lipsita de viața, o lume ca o bucata de plastic, ca un obiect artificial, o lume lipsita de naturalețe, iar noi am fi doar niște roboti trași la indigo pentru ca complexitatea si diversitatea acestei lumi ii dau farmecul ei inegalabil, acel ceva pe care îl are natura si pe care o creație artificiala nu îl poate egala. Si dezordinea isi găsește locul in ordinea complicata a naturii. Nici macar corpurile cerești  nu sunt sfere perfecte deși pentru ochii noștri par așa si in lumea asta nimic nu e perfect, imperfecțiunile fiind cele care dinamizează viața si o fac imprevizibila si interesanta. O lume perfecta, lipsita de entropie ar fi o lume rece, moarta in care totul ar fi mult prea banal si previzibil.

In imaginea de mai sus este un peisaj ipotetic in care munții sunt conici, conurile perfecte de care vorbeam mai sus, râul e drept si lacul e circular. După cum se vede din in desenul care ilustrează foarte bine ceea ce am spus mai sus acest peisaj este rece, artificial, mecanic, lipsit de naturalețe pentru ca exact dezordinea e ceea da aspectul natural, unic si estetic. Un munte cu creste, vai si tot felul de forme rugoase si neregulate va fi mult mai estetic decât un con circular drept cu o suprafața lucioasa ca si cum ar fi fost lustruita de cineva pentru ca cu toate “imperfecțiunile” lui acel munte e unic si un râu ce șerpuiește prin lunca lui va fi mult mai natural decât unul drept.