iubita lui Mihai Eminescu

Din valurile vremii femeie intre stele si stea intre femei

Când de mult mi-as dori ca imaginea din aceasta pictura sa nu fie doar o imagine din mintea mea si acum sa pot fi langa ea, langa fata cu pielea alba si fin si cu parul de aur moale de care Mihai Eminescu s-a indragostit . Si acum imi amintesc ce emotie a trezit in mine poezia Din Valurile Vremii a lui Mihai Eminescu atunci când am citit-o prima data, cum am trait acea dorinta de a fi eu in bratele muzei poetului

din-cerurile-albastre-pictura-ulei-pe-panza-din-poezia-lui-mihai-eminescu

Din cerurile albastre, pictura in ulei pe panza inspirata din poezia lui Mihai Eminescu

Desene si picturi de Corina Chirila

Din cerurile albastre, pictura in ulei pe panza inspirata din poezia lui Mihai Eminescu Din cerurile albastre, pictura in ulei pe panza inspirata din poezia lui Mihai Eminescu

Dupa cum am promis, am facut si o pictura in ulei pe panza inspirata din poezia „Din Cerurile-albastre” de Mihai Eminescu, o pictura prin care am pus in avidenta atat lumina albastra a luceferilor si codrul reflectandu-se in oglinda lacului cat si frumusetea muzei lui Eminescu, nu Veronica Micle ci copila cu parul de aur cu care adolescentul Eminescu se plimba prin codrul fermecat pana la lacul despre care a scris si in poezia „Lacul”, prima si marea iubire a lui Eminescu „floarea albastra”, „dulcea minune” care a murit la doar 19 ani lasand un gol imens in sufletul poetului. Mai jos este poezia „Din cerurile-albastre”

Mihai Eminescu – Din Cerurile-albastre

Din cerurile-albastre
Luceferi se desfac,
Zâmbind iubirii noastre
Si undele pe lac.
De glasul pasarelelor
Pe gânduri codru-i pus.
O, stelelor, stelelor,
Unde v-ati dus?

Vezi articolul original 84 de cuvinte mai mult

floare-albastra-portretul-iubitei-lui-eminescu-pictura-ulei-pe-panza

Floare albastra, pictura ulei pe panza

Aceasta este cea mai noua creatie din seria mea dedicata muzei poeziei Floare albastra, copila cu parul balai care a fost prima si marea iubire a lui Mihai Eminescu, fata care a murit la doar 19 ani lasand o durere enorma in sufletul poetului

Din cerurile albastre, pictura in ulei pe panza inspirata din poezia lui Mihai Eminescu

Din cerurile albastre, pictura in ulei pe panza inspirata din poezia lui Mihai Eminescu

Dupa cum am promis, am facut si o pictura in ulei pe panza inspirata din poezia „Din Cerurile-albastre” de Mihai Eminescu, o pictura prin care am pus in avidenta atat lumina albastra a luceferilor si codrul reflectandu-se in oglinda lacului cat si frumusetea muzei lui Eminescu, nu Veronica Micle ci copila cu parul de aur cu care adolescentul Eminescu se plimba prin codrul fermecat pana la lacul despre care a scris si in poezia „Lacul”, prima si marea iubire a lui Eminescu „floarea albastra”, „dulcea minune” care a murit la doar 19 ani lasand un gol imens in sufletul poetului. Mai jos este poezia „Din cerurile-albastre”

Mihai Eminescu – Din Cerurile-albastre

Din cerurile-albastre
Luceferi se desfac,
Zâmbind iubirii noastre
Si undele pe lac.
De glasul pasarelelor
Pe gânduri codru-i pus.
O, stelelor, stelelor,
Unde v-ati dus?

În turme calatoare
Trec nourii pe ceri,
Ce seaman pieritoare
Duioaselor dureri.
De stralucirea florilor
E câmpul tot rapus.
O, norilor, norilor,
Unde v-ati dus?

Soptiri aeriane
Patrund din mal în mal
S-a stelelor icoane
Pre fiecare val.
De ochii tai cei plini de-amor
Aminte mi-am adus.
O, stelelor, atelelor,
Unde v-ati dus?

Cum iedera se leaga
De ramuri de stejar,
Mi-a fost odata draga
Si draga-mi este iar.
De bratul tau cuprins cu dor
Aminte mi-am adus.
O, bratelor, bratelor,
Unde v-ati dus?

Un desen in creion pe care l-am facut ponind de la un desen datand din anul 2004 cand mi-am imaginat ca sunt eu in bratele muzei lui Eminescu si m-am desenat pe mine in locul poetului

Un desen in creion pe care l-am facut ponind de la un desen datand din anul 2004 cand mi-am imaginat ca sunt eu in bratele muzei lui Eminescu si m-am desenat pe mine in locul poetului

Poezia Dorinta a lui Mihai Eminescu m-a inspirat. Si acum imi aduc aminte. Aveam aproape 14 ani. Era toamna, toamna anului 2000 si eu dupa ce am citit poezia pur si simplu m-am indragostit de fata cu parul de aur care l-a inspirat si pe poet. Parca o vedeam in bratele mele, sub teiul inflorit ce miroase atat de frumos, in codru, langa izvor. Atunci am facut prima mea pictura, pornind de la imaginea iubitei lui Eminescu in decorul mirific din codru. In anul 2004 folosind un banal pix rosu m-am desenat pe mine in bratele muzei lui Eminescu, asa cum mi-am imaginat dupa ce am citit poezia si am trait sentimentul transmis de aceasta. Azi, dupa atatia ani, am reluat acest desen folosind un creion si mai sus este ceea ce a iesit.

Dorinta, inca un desen in creion inspirat din poezia lui Mihai Eminescu

Dorinta, inca un desen in creion inspirat din poezia lui Mihai Eminescu

Tot azi am mai facut un desen pornind tot de la poezia Dorinta, iar mai jos este desenul din anul 2004. Ce vremuri, ce repede au trecut acesti ani. Parca ieri eram in 2004

Acum 10 ani m-am desenat pe mine in locul lui Mihai Eminescu in acest desen inspirat din poezia Dorinta, asa cum imi imaginam eu cand citeam poezia. Nu va uitati la greselile de anatormie. Eram pe la inceputuri

In 2004 m-am desenat pe mine in locul lui Mihai Eminescu in acest desen inspirat din poezia Dorinta, asa cum imi imaginam eu cand citeam poezia. Nu va uitati la greselile de anatomie. Eram pe la inceputuri

Desen inspirat din poezia Mortua est facut pe o eticheta de imbracaminte

Desen inspirat din poezia Mortua est facut pe o eticheta de imbracaminte

 

Intituala initial Elena, poezia Mortua est a fost scrisa dupa moartea Elenei Alupului, copila cu parul balai din Ipotesti care a fost prima si marea iubire a poetului. Fata a murit la 19 ani din cauza unei infectii urate care pe vremea aceea purta denumitrea populara de dropica, probabil tuberculoza sau holera. Poetul era plecat la studii la Viena cand a primit cumplita veste si a scris poezia. Am facut doua desene pornind de la aceasta poezie, unul in creion pe o coala a4, celalalt pe o eticheta de imbracaminte neagra

 

Făclie de veghe pe umezi morminte,
Un sunet de clopot în orele sfinte,
Un vis ce își moaie aripa-n amar,
Astfel ai trecut de al lumii hotar.

Trecut-ai când ceru-i câmpie senină,
Cu râuri de lapte și flori de lumină,
Când norii cei negri par sombre palate,
De luna regină pe rând vizitate.

Te văd ca o umbră de-argint strălucită,
Cu-aripi ridicate la ceruri pornită,
Suind, palid suflet, a norilor schele,
Prin ploaia de raze, ninsoare de stele.

O rază te-nalță, un cântec te duce,
Cu brațele albe pe piept puse cruce,
Când torsul s-aude l-al vrăjilor caier
Argint e pe ape și aur în aer.

Văd sufletu-ți candid prin spațiu cum trece;
Privesc apoi lutul rămas… alb și rece,
Cu haina lui lungă culcat în sicriu,
Privesc la surâsu-ți rămas încă viu –

Și-ntreb al meu suflet rănit de-ndoială,
De ce-ai murit, înger cu fața cea pală,
Au nu ai fost jună, n-ai fost tu frumoasă?
Te-ai dus spre a stinge o stea radioasă?

Dar poate acolo să fie castele
Cu arcuri de aur zidite din stele,
Cu râuri de foc și cu poduri de-argint,
Cu țărmuri de smirnă, cu flori care cânt;

Să treci tu prin ele, o sfântă regină,
Cu păr lung de raze, cu ochi de lumină,
În haină albastră stropită cu aur,
Pe fruntea ta pală cunună de laur.

O, moartea e-un chaos, o mare de stele,
Când viața-i o baltă de vise rebele;
O, moartea-i un secol cu sori înflorit,
Când viața-i un basmu pustiu și urât. –

Dar poate… o ! capu-mi pustiu cu furtune,
Gândirile-mi rele sugrum cele bune…
Când sorii se sting și când stelele pică,
Îmi vine a crede că toate-s nimică .

Se poate ca bolta de sus să se spargă,
Să cadă nimicul cu noaptea lui largă,
Să văd cerul negru că lumile-și cerne
Ca prăzi trecătoare a morții eterne …

Ș-atunci de-ai fi astfel… atunci în vecie
Suflarea ta caldă ea n-o să învie,
Atunci graiu-ți dulce în veci este mut…
Atunci acest înger n-a fost decât lut.

Și totuși, țărână frumoasă și moartă,
De racla ta razim eu harfa mea spartă
Și moartea ta n-o plâng, ci mai fericesc
O rază fugită din chaos lumesc.

Ș-apoi… cine știe de este mai bine
A fi sau a nu fi… dar știe oricine
Că ceea ce nu e, nu simte dureri,
Și multe dureri-s, puține plăceri.

A fi? Nebunie și tristă și goală;
Urechea te minte și ochiul te-nșală ;
Ce-un secol ne zice, ceilalți o deszic.
Decât un vis sarbăd, mai bine nimic.

Văd vise-ntrupate gonind după vise,
Pân’ dau în morminte ce-așteaptă deschise,
Și nu știu gândirea-mi în ce să o stâng
Să râd ca nebunii? Să-i blestem? Să-i plâng?

La ce?… Oare totul nu e nebunie?
Au moartea ta, înger, de ce fu să fie?
Au e sens în lume? Tu chip zâmbitor,
Trăit-ai anume ca astfel să mori?
De e sens într-asta, e-ntors și ateu,
Pe palida-ți frunte nu-i scris Dumnezeu.

Mortua est, desen in creion inspirat din poezia lui Mihai Eminescu

Mortua est, desen in creion inspirat din poezia lui Mihai Eminescu