Cassandra Elena Alupului

Portretul Elenei Alupului, prima si maera iubirea a lui Mihai Eminescu, pictura ulei pe panza

Cu siguranta va amintiti floarea mea albastra pictata in ulei pe panza. Deoarece tabloul s-a ingalbenit rau de tot si nici macar floarea nu mai era albastra si capatase o nuanta verzuie a trebuit sa intervin asupra acestui tabou. Mai sus este ceea ce a iesit.
Acum portretul Elenei Alupului, aceasta Gioconda a poeziei romanesti, adolescenta din Ipotesti care a fost prima si marea iubire a lui Mihai Eminescu este mult mai expresiv, ea parand vie.
Dupa cum am zis si in postarile anterioare si dupa cum o descrie Eminescu in poeziile sale, Elena era o copila cu parul lung si blond, pielea alba si fina si ochii albastrii. Poeziile Floare albastra si Mortua Est (intitulata initial Elena) au fost scrise dupa moartea ei tragica. Fata a murit de dropica la doar 19 ani, cand poetul era plecat la studii. In majoritatea poeziilor lui Eminescu se simte tristetea lasata in urma de acest „inger palid” care mult prea devreme a parasit lumea.

Floare albastra, cum arata tabloul inainte si cum arata acum

Fata inocenta din poeziile lui Mihai Eminescu cu chipul ei curat, desen inspirat din poezia "Floare albastra"

Azi am am mai facut un desen inspirat din poezia „Floare albastra” in care am surprins-o pe iubita lui Mihai Eminescu in alta ipostaza, cu chipul ei curat de inger, cu privirea ei albastra ca cerul senin in care se citeste inocenta, o copila nevinovata pe care poetul a iubit-o foarte mult in adolescenta moartea ei prematura marcandu-l profund („Si te-ai dus dulce minune/ Si a murit iubirea noastra”). Este vorba despre nimeni alta decat Casandra Elena Alupului, fata din Ipotesti pe care nici Veronica Micle nu a putut sa o inlocuiasca, chipul ei angelic fiind prezent in aproape toate poeziile lui Mihai Eminescu, poezii care s-au nascut din dorul imens pe care il simtea poetul amintindu-si mereu de ea.

Mai multe detalii pe acest site

Azi e 15 ianuarie, ziua in care se implinesc 161 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu. Pentru mine poeziile lui Mihai Eminescu au fost o adevarata mina de aur, o foarte importanta sursa de inspiratie pentru desenele picturile mele. Aceste poezii m-au facut sa visez si sa am si eu acele sentimente, sa simt acel dor puternic pe care l-a simt si poetul de atatea ori si sa vad cu ochii mintii mele luna, stelele, lacul, codrul, izvorul si mai ales imaginea angelica a fetei pe care poetul a iubit-o foarte mult in adolescenta.

O chema Cassandra Elena Alupului si era blonda cu ochii albastrii. Era frumoasa atat fizic cat si la suflet ca un inger. Cu ea tanarul Eminovici se intalnea seara si se plimbau amandoi prin codru, pe sub teii infloriti ce miroseau atat de frumos pana la lacul plin de flori de nufar in care se reflecta lumina lunii si a stelelor. Probabil ca Eminescu a cunoscut-o in perioada aia cand era cu trupa de actori, pe la 16-17 ani. Acest „inger palid” fata a murit de dropica (o boala care se caracterizeaza prin retentia de apa in tesuturi ) la doar 19 ani. Probabil ca a avut o infectie care a ajuns la rinichi. Ea a murit cand poetul era plecat la studii la Viena. Poezia „Mortua est” a fost scrisa imediat dupa ce poetul a aflat de moartea ei.

Si poezia „Floare albastra” a fost scrisa tot in amintirea aceastei fete, la fel ca si multe alte poezii in care apare in mod obsedant imaginea ei angelica Eminescu vorbind in multe poezii despre o copila cu parul de aur care nu putea fi decat ea pentru ca tot ce a urmat dupa ea nu se potriveste deloc cu descrierile din poezii deoarece celelalte femei din viata lui Eminescu erau femei mature, multe dintre ele maritate si cu copii, cum era si Veronica Micle. Chiar daca a fost cu multe femei dupa moartea Elenei, Eminescu tot nu a putut sa o uite pe aceasta „copila cu parul de aur”, cele mai multe dintre poezii fiind scrise cu gandul la ea, poetul amintindu-si serile cand era cu ea, cand erau doar ei doi in mijlocul naturii, in satul natal. Dupa cum zicea poetul in poezia „Din lyra sparta” ea era cea care ar fi trebuit sa-i fie sotie. Ea era fidela si curata la suflet. Ea ar fi putut sa iubeasca si sa stea langa omul iubit toata viata ei dupa cum zicea si poetul in poeziile „Locul aripelor” si „De ce sa mori tu”.

Si eu cand am citit poeziile lui am inceput sa-mi imaginez ca sunt eu cu ea, ca pot sa o simt langa mine, asa pura si frumoasa cum era ea si cum din pacate nu mai e nimeni in ziua de azi, ca ne plimbam tinandu-ne de mana prin codru, pe sub teii din care cad flori frumos mirositoare, in lumina lunii si a stelelor, ca pot sa o tin in brate si sa o sarut. Si acum parca o vad, blonda cu ochii albastrii si pielea alba purtand o rochie alba semitransparenta, alba ca albul puritatii. Cat de mult mi-as dori ca aceasta fata sa nu fie doar o creatie a mintii mele ce s-a nascut din amintirile si poeziile lui Eminescu. Cat de mult mi-as dori sa-i pot oferi ei flori albastre ca ochii ei si sa o pot salva de boala sa pot sa o aduc in lumea mea si sa-i ofer toata iubirea mea. Daca ar fi posibila calatoria in timp as lua aceasta fata din Ipotestiul secolului 19 si as aduce-o in lumea de acum ca sa o am mereu langa mine, nu doar in ganduri si picturi prin care am asternut pe hartie sau panza imaginea ei asa cum o descria Eminescu in poezii si asa cum mi-o imaginez si eu.

 Am facut foarte multe desene si tablouri prin care am incercat sa redau imaginea ei minunata si de fiecare data cand le privesc, ca si atunci cand citesc poeziile lui Eminescu parca o vad langa mine si imi doresc atat de mult sa fiu cu ea, sa simt atingerea ei fina si caldura ei. Am facut aceste desene dorindu-mi sa fiu eu in locul poetului, sa pot eu sa o tin in  brate, sa o ating si sa o sarut