Singuratate si depresie, pictura facuta cu cafea
Ieri folosind doar cafea si zahar am mai pictat un copac depresiv, la fel ca si omul de sub el, un copac solitar care se agata de trecut cu radacinile sale descoperite, un copac intunecat precum tristetea, un copac indoit de vant cu ramurile desfrunzite atarnand greu ca si cum ar plange, un copac tomnatic precum batranetea ale carui ultime frunze uscate cad precum lacrimile.
Acesta este un copac pe care l-am realizat ieri, un copac singuratic aplecat de vânt cu ramurile dezgolite si aplecate de pe care cad si ultimele frunze, un copac negru ca o umbra ce e pe cale sa se usuce, un copac cu dezrădăcinat si cu trunchiul strâmbat de vânt si cu o coroana ce refuza sa se inalte spre cerul plumburiu, tomnatic, plin de nori, lipsit de soare.
Acesta este copacul depresiv ce se agata cu rădăcinile lui de trecut caci e singur aproape mort si bătut de vant in ploaia rece iar frunzele batrane ii cad lasand ramurile negre descoperite sub un cer cenușiu fara nici-un orizont, fara nici-o perspectiva, fara nici-o urma de speranța.
