desen in creion

Fiind parasita de muze m-am gandit ce sa mai desenez si cautandu-mi inspiratia mi-am amintit de unul dintre visele mele.

Eram intr-un oras unde nu am fost niciodata a carui arhitectura imi amintea putin de Timisoara. Orasul era mare si era strabatut de o apa care semana cu salba de lacuri a Colentinei ca latime, putea fi Dunarea. Cum veneam de la aeroport mergeam pe o strada unde erau si tramvaie, faceam dreapta si mergeam spre sud, treceam de gara care era pe partea stanga si mergeam pana intr-o zona cu spatii verzi de unde se vedea si aparespectiva. acolo faceam stanga si o luam pe un pod lat si destul de lung, dupa care ajungeam intr-o zona cu case vechi. unele dintre ele cu plante agatatoare crescute pe peretii exteriori. Erau multi copaci si blocurile nu aveau multe etaje.

Acolo, intr-o casa veche sau la parterul unui bloc cu cateva etaje (nu+mi amintesc foarte clar ce era), locuia femeia din desenul de mai sus si eu ardeam de nerabdare sa ajung la ea. Locuinta era intunecata, nu intra soarele acolo. Ea avea un ceas vechi pe perete. Cand am văzut+o am sarit in bratele ei. Imi placea foarte mult sa-mi lipesc capul de pieptul ei Ea era putin mai inalta decat mine, avea parul negru si scurt si ochii albastrii si porta o geaca gri deschis, o pereche de blugi si un tricou albastru.

Moartea lui Razvan Ciobanu m-a socat profund. Nu l-am cunoscut personal dar asa cum cunosc alti designeri as fi putut ajunge sa-l cunosc si pe el.

Azi am simtit nevoia sa-i aduc un ultim omagiu designerului prin desenul in creion de mai sus si in acelasi timp sa subliniez si un aspect important, o problema reala si posibil ceea ce i-a adus sfarsitul: consumul de droguri. Ca designerul consuma substante halucinogene se stie . Nu se vorbeste despre amploarea pe care a luat-o fenomenul in societatea noastra. Asta e doar varful iceberguui. Am cunoscut foarte multi tineri care consumau droguri. MI-am pierdut o multime de prieteni si chiar si o iubita din cauza drogurilor.

In 2013 am cunoscut o femeie din Constanta, din generatia lui Razvan Ciobanu, si si acum imi aduc aminte cum tremura cand intra in sevraj si cum era sa moara in pat langa mine dupa ce luase tramadol . Nu mai respira si eu o tineam in brate si plangeam si cand si-a revenit a inceput sa-mi povesteasca ca vedea sange pereti si fantome. Mult timp am refuzat sa cred ca e adevarat si am avut un soc cand am aflat adevarul si mi-au confirmat si altii. Atunci am terminat-o cu ea si nu mai stiu nici macar daca mai traieste sau nu. Tremuram toata si ma gandeam cu groaza la ceea ce facea ea si din cauza asta nu m-am mai putut apropia de nimeni timp de 4 ani. Abia cand mi-am facut analizele si am aflat ca sunt curata si nu am luat HIV sau vreo alta boala de la ea m-am linistit.

Si ea si Razvan Ciobanu au fost adolescenti cand a venit relvolutia si s-au deschis granitele pentru orice, inclusiv pentru droguri care nu intrau pe teritoriul tarii noastre pe vremea regimului Ceausescu. Adolescenta e perioada cea mai vulnerabila, perioada cand tinerii se pot apuca de tigari, alcool si droguri iar faptul ca marea „liberate” a anilor 90 i-a prins pe ei imaturi si receptivi la orice a jucat un rol crucial.

Eu am mai cunoscut si alte femei in afara de ea dar toate m-au dezamagit cu viciile lor. Ba fumau tigara dupa tigara, ba consumau alcoolul ca pe apa, ba luau substante dubioase. Recent am cunoscut o fata care credeam ca nu e chiar asa. Eram fericita ca nu fumeaza dar am descoperit ca consuma alcool aproape zilnic si in putinele zile in care nu consuma era foarte nelinistita si ii placea sa piarda timpul si banii la pacanele, fiind pasionata de jocurile de noroc.

Nu vreau sa sune homofob dar aproape toate tipele gay pe care le-am cunoscut aveau o problema grava cu viciile si problema asta afecteaza ca un cancer intreaga comunitate, dandu-le apa la moara conservatorlor homofobi carora le este usor sa zica ca „toti homosexualii se drogheaza” si ca e vorba doar de „un stil de viata pacatos si vicios”. Comunitatea LGBT este vulnerabila la consumul de droguri, fiind vanata de mafiotii care la urma urmei fac un adevrat razboi cu ajutorul drogurilor, un razboi impotriva mai multor categorii sociale, un razboi impotriva oamenilor liberi si lipsiti de prejudecati, un razboi impotriva artistilor, un razboi impotriva celor care sunt diferiti, un razboi din care castiga tot tabara consrvatoare si antidemocratica, ucigand incet incet elementele progresiste. Daca nu ar exista atata coruptie pana la nivel inalt si daca nu s-ar face cu voia unor politicieni care gandesc fascist si chiar se bucura ca drogurile distrug elementele care altfel ar putea deveni rebele, traficul de droguri ar putea fi starpit relativ usor cu tehnologia din ziua de azi.

Nu stiu cine a invatat-o pe fost mea iubita la droguri asa cum nu stiu nici cine i-a dat lui Razvan Ciobanu dar cineva le-a facut acest rau. Nimeni nu se apuca de asa ceva singur, din propria initiativa, sunt traficantii care se infiltreaza si il invata. Explicatia ca oamenii sunt nefericiti din cauza discriminarii nu e suficienta si cateodata e total pe langa realitate. Sunt atatea persoane cu handicap, oameni care au pierdut casa intr-o inuntatie sau intr-un incendiu si oameni care sunt bolnavi de cancer si au motive mult mai mari de nefericire si nu se apuca de droguri. Daca e sa o luam dupa logica asta ar fi insemnat ca eu ar fi trebuit sa ma apuc de fumat, nu doar de tutun, si sa consum de toate, inclusiv heroina, cand eram cu tumoarea de la picior in 2001.

As fi preferat sa nu ajung sa scriu randurile astea si in sinea mea inca mai sper sa cunosc o tipa care nu bea alcoolul ca pe apa, nu-si fute aiurea tot timpul si toti banii la jocuri de noroc, nu fumeaza si nu se drogheaza, asa cum inca mai sper ca exista oameni interii care muncesc, sunt modele demne de urmat, si pot spala imaginea si asa sifonata a comunitatii, nu doar betivi drogati si oameni plini de vicii.

Acum sa reveim la designerul mort ca am divagat prea mult

Ca era discriminat era adevarat. Pierduse totul. Cariera lui era pe butuci, ramasese singur si falit si avea nenumarate motive sa intre in depresie. Nu a avut nici cel mai mic sprijin din partea unei societati mult prea conservatoare care il judeca si dupa moarte, iar unii dintre e in timp ce pozeaza in mari crestini „plini de iubire” se bucura de moartea lui doar pentru ca nu era ca ei. E adevarat ca a suferit foarte mult dar nu ar fi trebuit sa ajunga sa-si dea singur lovitura de gratie consumand droguri.

In mana lui Razvan Ciobanu am desenat o seringa, o seringa cu substante interzise.

Dupa ce l-am desenat pe Razvan Ciobanu, privind foaia am simtit ca lipseste ceva si parca am vazut in spatiul gol de langa acesta umbra unui barbat brunet, ras in cap, cu nasul mare, coroiat si cu putina mustata. Am desenat si portretul acelui barbat, asa cum l-am vizualizat pe foaia alba.

Iisus Hristos mort, desen in creion

Pentru ca maine e pastele ortodox m-am gandit sa repostez desenul meu cu Iisus Hristos mort. Ma abtin de la alte comentarii

Ieri am facut acest desen groaznic care prezinta un adevar groaznic despre daci. Acestia in loc sa-si ingroape mortii ii ardeau cu tot cu partenerele ramase in viata si faceau un spectacol din asta

Ne intrebam unde sunt ei in istoria noastra, cati au trait si ce au lasat in urma. De la civilizatia geto-daca si de la cei care au populat aceste teritorii inaintea lor nu ne-a ramas nici macar o necropola si au fost destui care au avut tupeul sa spuna ca locul acesta a fost pustiu sau populat de niste salbatici si alte popoare au venit mai tarziu aici si au civilizat zona care era ramasa in barbarie, ca romanii au ajuns tarziu aici venind din alte parti.

Acum cateva zile am citit un material despre civilizatia Cucuteni care a existat pe teritoriul tarii noastre cu mult timp inainte dacilor si m-au trecut fiori de groaza cand am aflat ca acestia in loc sa-si ingroape mortii ii ardeau cu tot cu casele in care au locuit. Distrugeau totul de parca ar fi vrut sa nu lase NIMIC in urma lor.

Si dacii aveau un obicei morbid. Cand murea un om acestia puneau corpul raposatului pe un rug de lemn si il incendiau, intr-un loc unde erau ruguri comune unde erau incinerati si alti morti si chiar si oamenii vii, incepand cu sotiile barbatilor morti. Dacii nu numai ca nu se ingrozeau la vederea corpurilor care se zvarcolesc in flacari, ba chiar se distrau in timpul acestui spectacol terifiant. Faceau banchete si petreceri chiar in preajma ritualului. Este de neinteles cum putea sa-i bucure ceva atat de groaznic, cel mai groaznic mod in care poate fi tratat un om mort.

Acesti oameni s-au autodistrus, pur si simplu s-au sters singuri din istorie incinerand mortii ca pe niste gunoaie in loc sa-i inmormanteze. Acesta este motivul pentru care nu s-au gasit nici macar 10% dintre osemintele oamenilor care au populat aceste locuri. Nu putem stii exact cati oameni au trait aici in ultimii 7000 de ani dar oricum numarul este mult mai mare decat cel estimat.

Toate civilizatiile care au facut asta au fost perdante si au disparut fara urma din istorie. In timp ce egiptenii, popoarele din America de sud, poporul lui Israel si altii care mumificau sau inmormantau mortii au dainuit lasand urme adanci in cultura lumii, dacii, celtii si alte popoare care si-au ars mortii au pierit in negura timpului si a uitarii. Romanii au inceput sa incinereze mortii cand a inceput si perioada lor de declin.

Fara sa fiu o crestina habotnica nu pot fi de acord cu distrugerea totala a unui corp, ceea ce din pacate se intampla si in ziua de azi si se intampla din ce in ce mai des.

Trecand peste teoriile spiritiste, superstitioase, religioase si nestiintifice care sustin ca odata cu arderea corpului fizic se distruge si corpul energetic, si chiar si sufletul celui mort (lucru sustinut recent de descoperirile despre memoria celulara care ar putea reprezenta chiar ceea ce religia numeste suflet) exista motive destul de rationale pentru care un cadavru nu trebuie incinerat:

  • Exista cazuri de moarte aparenta cand omul nu mai are semne vitale dar dupa un timp isi revine la viata. Au fost oameni care s-au trezit chiar in timpul inmormantarii. Asa se explica si marea „Inviere” a lui Iisus si alte minuni din biblie. Ce facem daca ducem un om aflat in situatia asta la crematoriu? IL OMORAM DE TOT.
  • Exista nenumarate cazuri de moarte suspecta si un numar destul de mare de morti au fost deshumati cand a aparut suspiciunea unei crime. Daca mortul a fost incinerat nu mai poate dovedi nimeni ca a fost victima unui act criminal sau de malpraxis.
  • Chiar daca nu credem in marea inviere despre care vorbesc religiile abrahamice sa ne gandim la un lucru. Ce lasam in urma noastra? Nu putem trai vesnic dar putem lasa urme ale existentei noastre pe care oamenii din viitor le vor descoperi, le vor pretui si poate cine stie, vor extrage si ADN si ne vor clona. Daca ne incineram mortii oamenii din viitor nici macar nu vor avea habar ca am trait si noi candva pe suprafata pamantului, asa cum noi credem despre cei din vechime ca au fost putini si salbatici, poate chiar si canibali.
  • Daca privim problema din punct de vedere pur ecologic un cadavru ingropat este reintegrat in ciclul naturiifiind consumat de organismele descompunatoare si transformat in hrana pentru producatorii primari, adica pentru plante. Desti e scarbos si inspira groaza daca acest lucru nu s-ar intampla si animalele moarte ar adre pur si simplu, plantele nu ar avea nici ele nutrientii necesari si circuitul materiei vii in natura s-ar bloca si fiintele aflate inca in viata pur si simplu s-ar sufoca. Incinerand un cadavru il scoatem din acest circuit natural vechi de milioane de ani pe care evolutia l-a facut sa functioneze mai bine decat oricare dintre inventiile umane si mai si consumam din combustibilii fosili care intr-o zi se vor epuiza si poluam si mediul. In zona in care locuiesc e un incinerator Stericycle unde se ard organe, avortoni, maini picioare amputate, sange si alte resturi umane din spitale si nu pot descrie mirosurile insuportabile din aerul toxic pe care toata zona de vest a Bucurestiului il respira din cauza lor.