Mnasidica in Lydia, privind marea, amintidu-si cu dor de Atthis, de vocea ei divina, de lira ei magica de cantecul si dansul ei, de viata pe care au trait-o impreuna la thaissosul (clubul de fete, locul unde acestea erau initiate in tainele feminitatii) condus de Sappho pictura acrilice pe panza

Atthis cu gandul a Mnasidika desen facut cu pixul inspirat dintr-o poezie de Sappho

Cu gandul la Atthis desen in pix inspirat de o poezie de Sappho

Femeia din Sardis cu gandul la Atthis desen in creion dupa o poezie de Sappho

O poezie scrisa cu mii de ani in urma de Sappho a fost sursa de inspiratie a creatiilor de mai sus. Poezia vorbeste despre dorul pe care il simtea Mnasidica atunci cand cand se gandea la trecutul petrecut alaturi de Atthis si Sappho pe insula Lesbos.

Mnasidica a parasit insula pentru a se marita cu un barbat bogat din Lydia si in ciuda statutului „privilegiat” pe care il avea acolo, stralucind ca o regina printre femeile lidiene nu era fericita, gandul ei intorcandu-se mereu in trecutul petrecut in thaisosul poetei alaturi de Atthis pe care o venera ca pe o zeita, fiind fascinata de glasul  si de gratia din dansul ei.

Ea privea cu tristete marea si parca o vedea pe Atthis, cu lira ei, cantand dansand, parca auzea catecul ei divin si fiind bantuita de umbrele trecutului ar fi vrut sa strige, atat de tare incat plansul ei sa fie auzit de peste mari de catre Sappho si Atthis.

Mai jos este poezia despre car vorbesc, tradusa in limba noastra

Atthis, iubita noastra Mnasidica este departe in Sardes,

dar ea ne trimite adesea gândurile ei

gândindu-se cum o dată ne iubeam

în zilele când ea te vedea ca pe o zeita glorioasa,

și iubea cel mai mult cântecul si dansul tău

Și acum ea strălucește printre femeile din Lidia 

asa cum după apusul soarelui,

luna atinsa de lumina roz 

straluceste eclipsand stelele din jurul ei,

atunci când  ea raspandeste lumina ei

peste marea sărata și peste câmpul cu flori,

Stralucind sub picaturile de roua,

lumina ei acopera trandafirii ce reinvie,

delicatul cimbru

si lotusul de miere ce infloreste

Și, când mintea ei hoinareste ea isi aminteste de tine blanda Atthis

Si inima ei ei devoreaza delicatul piept cu durerea dorului,

Si ea plange cu voce tare pentru ca noi sa venim la ea.

Si noi stim foarte bine ce zice ea, eu si cu tine

Ea ne cheama de peste marea care ne desparte

Sperand ca o sa o auzim

Dar noua nu ne este usor sa mergem pana la ea