stele

Mihai Eminescu - Nu e steluta - pictura fluorescenta cu stea dubla - Double star fluorescent painting

Pictura fluorescenta cu stea dubla inspirata din poezia „Nu e steluta” a lui Mihai Eminescu

Citind poezia „Nu e steluta” a lui Mihai Eminescu m-am gandit sa pictez o stea dubla.Este interesant cum, la fel ca si noi, stelele tind sa formeze perechi, majoritatea sistemelor solare fiind compuse din stele duble. Din cate stim in ziua de azi soarele nostru este una dintre putinele stele „fata pereche”. Este posibil ca sa existe totusi o dublura a sorealui dar aceasta sa fie o stea neutronica sau un alt corp inca nedectectat.

Mai jos este poezia lui Mihai Eminescu

Nu e steluta tremuratoare
Sa nu gândeasca în drum de nor
La alta steaua stralucitoare,
La alt amor.

Numai o viata pe gând de moarte,
Numai o frunte ce-a-ngalbenit,
Numai un atom fara de soarte
Nu e iubit.

Galbena steaua fara lumina
Altar sa n-aiba un dumnezeu ­
Este-al meu suflet care declina,
Sufletul meu!

Din cerurile albastre, pictura in ulei pe panza inspirata din poezia lui Mihai Eminescu

Din cerurile albastre, pictura in ulei pe panza inspirata din poezia lui Mihai Eminescu

Dupa cum am promis, am facut si o pictura in ulei pe panza inspirata din poezia „Din Cerurile-albastre” de Mihai Eminescu, o pictura prin care am pus in avidenta atat lumina albastra a luceferilor si codrul reflectandu-se in oglinda lacului cat si frumusetea muzei lui Eminescu, nu Veronica Micle ci copila cu parul de aur cu care adolescentul Eminescu se plimba prin codrul fermecat pana la lacul despre care a scris si in poezia „Lacul”, prima si marea iubire a lui Eminescu „floarea albastra”, „dulcea minune” care a murit la doar 19 ani lasand un gol imens in sufletul poetului. Mai jos este poezia „Din cerurile-albastre”

Mihai Eminescu – Din Cerurile-albastre

Din cerurile-albastre
Luceferi se desfac,
Zâmbind iubirii noastre
Si undele pe lac.
De glasul pasarelelor
Pe gânduri codru-i pus.
O, stelelor, stelelor,
Unde v-ati dus?

În turme calatoare
Trec nourii pe ceri,
Ce seaman pieritoare
Duioaselor dureri.
De stralucirea florilor
E câmpul tot rapus.
O, norilor, norilor,
Unde v-ati dus?

Soptiri aeriane
Patrund din mal în mal
S-a stelelor icoane
Pre fiecare val.
De ochii tai cei plini de-amor
Aminte mi-am adus.
O, stelelor, atelelor,
Unde v-ati dus?

Cum iedera se leaga
De ramuri de stejar,
Mi-a fost odata draga
Si draga-mi este iar.
De bratul tau cuprins cu dor
Aminte mi-am adus.
O, bratelor, bratelor,
Unde v-ati dus?

Femeie intre stele si stea intre femei, desen fluorescent in lumina albastra

Femeie intre stele si stea intre femei, desen fluorescent in lumina albastra

„Femeie intre stele si stea intre femei”, asa isi descria Eminescu muza in poezia Din valurile vremii. Pornind de la aceste versuri eu am realizat mai multe desene pana acum. Dupa ce doua dintre ele s-au vandut la expozitia Univers eminescian din Herastrau m-am gandit sa mai fac un desen pe aceasta tema si in mai putin de 15 minute l-am terminat. Mai sus este desenul de care vorbesc, o imagine de vis a unei femei frumoase plutind prin univers printre stele, asteptand sa fie iubita.

Pictura in ulei pe panza inspirata din poezia Din Valurile Vremii de Mihai Eminescu

Azi am mai facut un tablou inspirat din poezia „Din valurile vremii” de Mihai Eminescu, de data asta o pictura in ulei pe panza prin care am asternut pe panza imaginea fantomatica a iubitei vesnic pierdute de care portul a fost indragostit precum Orfeu toata viata lui, nu Veronica Micle (se stie ca aceasta a trait niset ani buni dupa moartea poetului) ci Casandra Elena Alupului, fata din Ipotesti care a murit la doar 19 ani cand poetul era plecat la studii la Viena, copila cu parul balai care apare in aproape toate poeziile lui Eminescu, moartea prematura a fetei marcand intreaga opera a acestuia.

Mai jos este poezia care m-a inspirat. Poezia a fost unul dintre subiectele BACului meu din 2005.

Din valurile vremii, iubita mea, răsai
Cu brațele de marmur, cu părul lung, bălai –
Și fața străvezie ca fața albei ceri –
Slăbită e de umbra duioaselor dureri!
Cu zâmbetul tău dulce tu mângâi ochii mei,
Femeie între stele și stea între femei
Și întorcându-ți fața spre umărul tău stâng,
În ochii fericirii mă uit pierdut și plâng.

Cum oare din noianul de neguri să te rump,
Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump,
Și fața mea în lacrimi pe fața ta s-o plec,
Cu sărutări aprinse suflarea să ți-o-nec
Și mâna friguroasă s-o încălzesc la sân,
Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o țin.

Dar vai, un chip aievea nu ești, astfel de treci
Și umbra ta se pierde în negurile reci,
De mă găsesc iar singur cu brațele în jos
În trista amintire a visului frumos…
Zadarnic după umbra ta dulce le întind
Din valurile vremii nu pot să te cuprind