11 noiembrie – Ziua veteranilor

Macul rosu ca sangele eroilor este purtat in fiecare an pe 11.11 cu ocazia zilei veteranilor, fiind simbolul sacrificiului facut de militarii care mor pe campul de lupta.

Macul roșu este cunoscut și ca „macul de câmp” și este una dintre florile simbol ale Primului Război Mondial. Această floare este adesea asociată cu memoria și onoarea celor căzuți în război.

dav

Simbolismul macului de Ziua Memoriei a început cu o poezie scrisă de un chirurg de brigadă din Primul Război Mondial Mai jos puteti citi poezia

PE-AL FLANDREI CÂMP
Lt.-Col. Dr. John Alexander McCrae (1872-1918), Canada

Pe-al Flandrei câmp, maci înfloresc
Plecându-şi capul printre cruci,
Sub care fraţii nostri zac, sub ceruri
Unde-aud, deabea, un vajnic cânt de ciocârlii,
Prin bubuit de tunuri, nefiresc.

Noi suntem morţii, care nu demult
Ne bucuram de soarele din cer.
Iubeam şi eram mult-iubiţi, dar astăzi zacem amorţiţi,
Pe-al Flandrei câmp.

Luaţi mai departe facla dela noi:
Din braţul care cade, luaţi-o sus
Să puneţi capăt greului război.
De veţi cădea în luptă, n-om putea
Să mai dormim, dar macii roşii-n veci vor înflori
Pe-al Flandrei câmp

Tablou cu maci in ulei pe panza

Remembrance Day a fost observată pentru prima dată în 1919 în țările Commonwealth-ului. Inițial a fost numită Armistice Day (Ziua Armistițiului) pentru a sublinia armistițiul care a pus capăt Primului Război Mondial, pe 11 noiembrie 1918, la ora 11:00 a.m. – a 11-a oră din a 11-a zi a celei de-a 11-a luni a anului.

Macul roșu este simbolul acestei zile. Canadienii au început să arboreze în piept maci de hârtie în 1921, ca semn de prețuire pentru cei dispăruți. Asocierea dintre maci și război este însă mult mai veche, din timpul campaniilor lui Napoleon, când aceste flori au fost zărite în jurul mormintelor proaspete ale soldaților. Conform legendei, macii răsar pe câmpul de bătălie din sângele celor căzuți în luptă.

În multe țări, inclusiv în România, Ziua Eroilor este marcată în fiecare an pentru a comemora și onora soldații care și-au pierdut viața în luptele pentru țară. O parte importantă a acestei comemorări este purtarea macului roșu, ca simbol al sângelui vărsat de eroi și al sacrificiului lor pentru patrie.

Astfel, macul roșu este un simbol puternic al amintirii și recunoașterii jertfei eroilor și este legat emoțional de Ziua Eroilor.

Mai jos puteti vedea picturile si desenele mele cu maci

Avatarul lui Necunoscut

Publicat de

Ma numesc Corina Chirila si obisnuiesc sa desenez si sa pictez de cand aveam 13-14 ani.Nu am facut niciodata studii de specialitate si am ales un alt drum in viata mea profesionala dar pentru mine pictura va ramane cea mai placuta modalitate de petrecere a timpului liber si cel mai frumos mod in care eu imi exprim cele mai profunde trairi. Imi place sa astern pe carton, hartie, panza toate sentimentele mele, toate dorintele si fanteziile mele, toate lucrurile la care aspir dar nu pot sa ajung, toate lucrurile la care pot doar sa visez.

Lasă un comentariu