Ieri am am realizat o pictura despre pandemia de coronavirus care ne-a schimbat vietile, o pictura despre izolarea si frica in care am trait in 2020, o pictura despre perioada neagra in care tot ce inainte era normal a devenit periculos, perioada in care petrecerile erau activitati riscante, la fel ca si toate adunarile publice si am ajuns sa ne fie frica de alti oameni, o pictura despre singuratatea in care ma afund si acum.

Infectia recenta cu SARS-Cov2 mi-a amintit de acele timpuri intunecate si m-a avertizat ca virusul nu a disparut si putem oricand sa ne reinfectam

Imi aduc aminte ca aveam multe planuri pentru 2020 iar pandemia le-a spulberat pe toate. Aveam expozitii in pregatire si evenimente la care imi doream sa particip. Nu se astepta nimeni ca un coronavirus extrem de contagios sa strice atatea planuri. Am tot sperat ca raspandirea acestui virus va fi oprita cum a fost oprita raspandirea SARS in 2002. Am tot sperat ca dupa luni de zile in care am stat toti inchisi in case aceasta boala va fi eradicata dar virusul tot s-a raspandit.

Am stat acasa si cand eram nevoita sa ies afara purtam masti ffp2 si ffp3 pe care s-ar fi dus tot salariul meu daca as fi lucrat intr-un loc care nu permite munca de acasa.

Acea perioada ne-a marcat pe toti si unii dintre noi nici acum nu au reusit sa treaca peste. Am pierdut prieteni, am uitat sa socializam, ne-am indepartat unii de altii iar acum ne este greu sa ne intoarcem la ce a fost inainte de 2020.