Peste Varfuri, o poezie scrisa de Carmen Sylva (Regina Elisabeta) si tradusa de Mihai Eminescu

Peste vârfuri trece lună,
Codru-şi bate frunza lin,
Dintre ramuri de arin
Melancolic cornul sună.

Mai departe, mai departe,
Mai încet, tot mai încet,
Sufletu-mi nemângâiet
Îndulcind cu dor de moarte.

De ce taci, când fermecată
Inima-mi spre tine-ntorn?
Mai suna-vei, dulce corn,
Pentru mine vre odată?

Mult imp am crezut si eu ca poezia de mai sus intitulata Peste Varfuri a fost scrisa de Mihai Eminescu dar cea care a compus versurile a fost nimeni alta decat Regina Elisabeta sau poeta Carmen Sylva iar Eminescu doar a tradus versurile din limba germana in romana. Cine stie cate alte poezii care in ziua de azi sunt atribuite unor poeti ca Mihai Eminescu au fost scrise de femei dar in perioada aia femeia nu avea dreptul de a se exprima prin arta si a ramane in istorie asa cum nu avea dreptul de a urma scoli inalte sau a munci pentru a nu depinde de un barbat sau dreptul de alege ea cu cine se casatoreste, a se vedea cazul Veronica Micle care a fost maritata cu forta la doar 14 ani, cu un barbat pe care nu-l iubea, profesorul universitar Stefan Micle in varsta de 43 de ani, un pedofil care a si violat-o lasand-o gravida la nici 16 ani. E posibil ca multe dintre poeziile lui Eminescu sa fi fost scrise de Veronica Micle sau alte personaje feminine care din pacate nu au ramas in istorie. Nu am inteles niciodata cum au putut femeile sa suporte atatea secole de misoginism si abia in secolul 20 au avut curajul sa ridice capul si sa-si ceara drepturile

Mai jos sunt cateva dintre creatiile mele care au sa sursa poezia Peste varfuri si ma puteti vedea si pe mine pictand in acuarela

Publicat de

Ma numesc Corina Chirila si obisnuiesc sa desenez si sa pictez de cand aveam 13-14 ani.Nu am facut niciodata studii de specialitate si am ales un alt drum in viata mea profesionala dar pentru mine pictura va ramane cea mai placuta modalitate de petrecere a timpului liber si cel mai frumos mod in care eu imi exprim cele mai profunde trairi. Imi place sa astern pe carton, hartie, panza toate sentimentele mele, toate dorintele si fanteziile mele, toate lucrurile la care aspir dar nu pot sa ajung, toate lucrurile la care pot doar sa visez.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s