In culturile stravechi toamna tarzie era marcata prin zile ale mortilor cand se credea ca spiritele celor decedati se intorc in lumea celor vii. In timp ce popoarele celtice din vestul Europei aveau aceasta zi a mortilor la sfarsitul lunii octombrie (data ramasa la care in ziua de azi este halloweenul), popoarele tracice din est sarbatoreau ziua fantomelor, a strigoilor si a mortilor cu o luna mai tarziu. Este de remarcat ca acest decalaj de o luna exista si in cazul sarbatorilor iubirii din primavara care au ramas in vest ca ziua sfantului valentin si in traditia populara romaneasca ca ziua dragobetelui.

Dacii credeau ca in ultima noapte a lunii noiembrie spiritele mortilor se intorc sub forma de strigoi si perturba viata celor vii. Popoarele vechi credeau ca pe masura ce intram in iarna si ziua se scurteaza duhurile rele incep sa capete putere si spiritele incep sa bantuie prin lume, acestea preferand intunericul. Aceasta noapte reprezenta sfarsitul unui ciclu anual, sfarsitul verii si trecerea la iarna si intuneric. Ziua care mai tarziu a fost transformata de crestini in ziua sfantului Andrei era ultima dintr-un ciclu de sarbatori care incepeau cu ziua lupului (13 noiembrie). La daci lupul era divinitatea iernii.

 In mistica populara se crede ca in aceasta perioada lupoaicele calca hotarul satelor si vin pe langa case, rascolesc in gunoaie pentru a gasi taciuni aprinsi, pe care mancandu-i, devin mai fertile. Faptul ca lupul vede noaptea il transforma in simbol pozitiv al luminii, el indeplinind rolul de calauza.