Fiind parasita de muze m-am gandit ce sa mai desenez si cautandu-mi inspiratia mi-am amintit de unul dintre visele mele.

Eram intr-un oras unde nu am fost niciodata a carui arhitectura imi amintea putin de Timisoara. Orasul era mare si era strabatut de o apa care semana cu salba de lacuri a Colentinei ca latime, putea fi Dunarea. Cum veneam de la aeroport mergeam pe o strada unde erau si tramvaie, faceam dreapta si mergeam spre sud, treceam de gara care era pe partea stanga si mergeam pana intr-o zona cu spatii verzi de unde se vedea si aparespectiva. acolo faceam stanga si o luam pe un pod lat si destul de lung, dupa care ajungeam intr-o zona cu case vechi. unele dintre ele cu plante agatatoare crescute pe peretii exteriori. Erau multi copaci si blocurile nu aveau multe etaje.

Acolo, intr-o casa veche sau la parterul unui bloc cu cateva etaje (nu+mi amintesc foarte clar ce era), locuia femeia din desenul de mai sus si eu ardeam de nerabdare sa ajung la ea. Locuinta era intunecata, nu intra soarele acolo. Ea avea un ceas vechi pe perete. Cand am văzut+o am sarit in bratele ei. Imi placea foarte mult sa-mi lipesc capul de pieptul ei Ea era putin mai inalta decat mine, avea parul negru si scurt si ochii albastrii si porta o geaca gri deschis, o pereche de blugi si un tricou albastru.