Melancolie
Am luat ceasul de-ntâlnire
Când se tulbură-n fund lacul
Şi-n perdeaua lui subţire
Îşi petrece steaua acul.Câtă vreme n-a venit
M-am uitat cu dor în zare.
Orele şi-au împletit
Firul lor cu firul mare.
Când se tulbură-n fund lacul
Şi-n perdeaua lui subţire
Îşi petrece steaua acul.Câtă vreme n-a venit
M-am uitat cu dor în zare.
Orele şi-au împletit
Firul lor cu firul mare.
Şi acum c-o văd venind
Pe potecă solitară,
De departe, simt un jind
Şi-as voi să mi se pară.
Poezia de mai sus, Melancolie de Tudor Arghezi m-a inspirat inca din anul 2000, cand am facut primele mele picturi.
Ieri mi-am adus am aminte brusc de Tudor Arghezi si de aceste creatii si am simtit nevoia sa reiau subiectul dar cu personajul feminin mult mai intunecat, precum o umbra ce se pierde pe un drum fara de intoarcere. Timpul nu a iertat-o, firul vietii impletit cu sirul clipelor, al orelor, al zilelor s-a terminat, iar acum ea se afla la capat de drum.
Poate e doar o coincidenta dar azi, la scurt timp dupa ce mi-a venit in minte aceasta idee, Mitzura, fiica poetului la care ma gandeam a murit
