Dorinta

Vino-n codru la izvorul
Care tremura pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.

Si în bratele-mi intinse
Să alergi, pe piept să-mi cazi,
Să-ti desprind din crestet valul,
Să-l ridic de pe obraz.

Pe genunchii mei sedea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar în par infiorate
Or să-ti cada flori de tei.

Fruntea alba-n parul galben
Pe-al meu brat încet s-o culci,
Lasind prada gurii mele
Ale tale buze dulci…

Vom visa un vis ferice,
Ingina-ne-vor c-un cânt
Singuratice izvoare,
Blinda batere de vint;

Adormind de armonia
Codrului batut de ginduri,

Versurile de mai sus m-au inspirat in toamna anului 2000, la fel cum m-au inspirat si acum, dupa 15 ani, sa pictez imaginea muzei poetului in mijlocul naturii. Am pictat-o imaginandu-mi ca sunt eu in codru, langa ea, in locul poetului, dorindu-mi sa fiu eu in bratele ei, sub teiul inflorit, sa pot sa o simt alaturi de mine.