Povestea teiului

PovesteaTeiuluio

— Blanca, ştii că din iubire
Făr’ de lege te-ai născut;
Am jurat de la-nceput
Pe Hristos să-l iei de mire!

Îmbrăcîndu-te-n veşmîntu-i,
Lepădînd viaţa lumii,
Vei spăşi greşala mumii
Şi de-o crimă tu mă mîntui.

— Traiul lumii, dragă tată,
Cine vor, aceia lese-l,
Dară sufletul mi-e vesel,
Tinereţea luminată;

Danţul, muzica, pădurea,
Pe acestea le-ndrăgii,
Nu chiliile pustii
Unde plîngi, gîndind aiurea!

— Ştiu mai bine ce-ţi prieşte,
Cum am spus, aşa rămîne;
Pentru drumul cel de mîne
De cu azi te pregăteşte!

Mîna Ea la ochi şi-o ţine,
Toate minţile-şi adună,
Să ia lumea-n cap, nebună,
Parc-atîta-i mai rămîne.

Calu-i alb, un bun tovarăş,
Înseuat aşteapt-afară,
Ea picioru-l pune-n scară
Şi la codru pleacă iarăşi.

Sara vine din arinişti,
Cu miroase o îmbată,
Cerul stelele-şi arată,
Solii dulci ai lungii linişti.

Dar prin codri ea pătrunde
Lîngă teiul vechi şi sfînt,
Ce cu flori pîn-în pămînt
Un izvor vrăjit ascunde.

Îngînat de glas de ape
Cînt-un corn cu-nduioşare
Tot mai tare şi mai tare,
Mai aproape, mai aproape;

Iar izvorul, prins de vrajă,
Răsărea, sunînd din valuri —
Sus în codri de pe dealuri
Luna blîndă ţine strajă. —

Ca din farmec Ea tresare,
Şi privind uimită-n lături,
Vede-un tînăr chiar alături,
Pe-un cal negru e călare…

Oare ochii ei o mint,
Sau aievea-i, adevăru-i?
Flori de tei el are-n păru-i
Şi la şold un corn de-argint.

Ea privi atunci în jos,
Trece mîna pe la tîmple,
Iară inima-i se împle
De un farmec dureros.

El se da tot mai aproape
Şi cerşea copilăreşte;
Al ei suflet se răpeşte
De închide-a ei pleoape.

Cu o mînă îl respinge,
Dar se simte prinsă-n braţe,
De-o durere, de-o dulceaţă
Pieptul, inima-i se strînge.

Ar striga… şi nu se-ndură,
Capu-i cade pe-a lui umăr,
Sărutări fără de număr
El îi soarbe de pe gură;

O desmiardă ş-o întreabă,
Iar ea faţa şi-o ascunde,
Şi aşa de-ncet răspunde
Cu o voce dulce, slabă.

Tot alături călăresc,
Nu au grija nimănuia,
Şi de dragi unul altuia
Ei din ochi se prăpădesc;

Se tot duc, se duc mereu,
Trec în umbră, pier în vale,
Iară cornul plin de jale
Sună dulce, sună greu.

Blîndu-i sunet se împarte
Peste văi împrăştiet,
Mai încet, tot mai încet,
Mai departe… mai departe…

Sus în brazii de pe dealuri
Luna-n urmă ţine strajă,
Iar izvorul, prins de vrajă,
Răsărea sunînd din valuri.

Despre Desene si picturi de Corina Chirila

Ma numesc Corina Chirila si obisnuiesc sa desenez si sa pictez de cand aveam 13-14 ani.Nu am facut niciodata studii de specialitate si am ales un alt drum in viata mea profesionala dar pentru mine pictura va ramane cea mai placuta modalitate de petrecere a timpului liber si cel mai frumos mod in care eu imi exprim cele mai profunde trairi. Imi place sa astern pe carton, hartie, panza toate sentimentele mele, toate dorintele si fanteziile mele, toate lucrurile la care aspir dar nu pot sa ajung, toate lucrurile la care pot doar sa visez.
Acest articol a fost publicat în eminescu, mihai eminescu, povestea teiului. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Povestea teiului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s