In anul 1897, Charles Scott Sherrington a denumit sinapsă regiunea de contact a două celule înzestrate cu excitabilitate.

Tesutul nervos al vieţuitoarelor (care au sistem nervos sau măcar elemente nervoase disparate) este străbătut de aşa-numitele impulsuri sau influxuri nervoase. Posibilitatea transmiterii acestora a fost initial explicati (Gerlach, Golgi) prin teoria unei structuri sincițiale susținindu-se, deci, că neuronii comunică unii cu alții In locurile în care ei, de fapt, sunt uniți prin sinapse (teoria contiguității a înlocuit-o pe aceea a continuității după ce anatomistul spaniol Ramon y Cajal a descris neuronul ca unitate celulară independentä). Prin sinapsă impulsul nervos se transmite intr-un singur sens şi suferă o oarecare întîrziere (măsurată în zecimi de milisecunde).

Sinapsele simple (contactele directe între doi neuroni) se întâlnesc rar la reprezentanții mai puțin evoluați al lumii animale; ele se numesc sinapse electrice. Tipul de sinapse întâlnit la om (şi la celelalte mamifere) il reprezintă sinapsele chimice.

Continuand seria de picturi prin care am abordat subiecte din biologie am realizat lucrarea de mai sus, o pictura fluorescenta despre fiziologia sinapsei, cu influx nervos si neurotransmitatori