Incercati sa va lasati de fumat Nu e de joaca cu cancercul pulmonar

Dragi prieteni fumători
Încercați sa va lăsați de fumat înainte să fie prea târziu.
Am o rudă care respira doar prin țigări si acum are cancer pulmonar în faza terminală, iar acum câțiva ani am pierdut o prietenă foarte buna tot așa, a fumat țigară dupa tigara si a făcut cancer pulmonar.

Cancerul, o pictura pe care am realizat-o la începutul anului 2020 când aveam niște presimțiri rele si mă gândeam numai la boala si moarte

Cu mult timp înainte de a afla ca unchiul meu are cancer am avut niște gânduri negre care nu îmi dădeau pace. Visam numai gropi, morti, crematorii si înmormântări si mă gandeam la boala si moarte. Atunci am făcut o serie de picturi având ca tema cancerul la care mă gândeam.

In acea perioada si alți oameni din jurul meu visau pantofi pe masa si gropi. Nici măcar nu începuse pandemia dar toți avem coșmaruri si gânduri negre legate de boli si morți. Mă tot întrebam ce nenorocire ne paste dar nu reușeam sa identific sursa neliniștii mele. Nu era nimic care sa anunțe ca urmează sa se întâmple ceva rău, erau doar gândurile si visele noastre.

Plămânii fumătorului, un desen pe care l-am făcut tot in perioada de la începutul anului 2020 când aveam numai gânduri negre si presimțiri rele

Acum am aflat ca am avut gura aurita când ziceam ca unchiul meu o sa moara de cancer pulmonar la cat de mult fumează. De fiecare data când îl vedeam fumând mă gândeam la asta dar daca îndrăzneam sa-i zic sa nu mai fumeze se înfuria ca mulți alți fumători care sunt atât de dependenți de țigări încât pur si simplu o iau razna si nu-si mai pot stăpâni furia când nu au ce fuma si ar fi in stare sa dea cuiva in cap pentru o țigară. Era unul dintre cei mai înrăiți fumători pe care i-am cunoscut in viata mea, fuma țigară dupa țigară încă de pe vremea când avea 14 ani. Nu termina bine o țigară si aprindea alta. Fiecare zi din viața lui începea cu țigara de dimineața fumata pe stomacul gol imediat după trezire, continua cu țigările fumate in mașina si la locul de munca unde înainte de legea anti fumat umplea toata hala de fum, după care urmau alte țigări fumate in mașină si acasă pana la culcare. Ajunsese sa facă carduri de credit si sa se împrumute in stânga si in dreapta pentru a avea bani de țigări.

Acum unchiul meu are cancer pulmonar cu metastaze pe creier intr-un stadiu avansat

Publicat de

Ma numesc Corina Chirila si obisnuiesc sa desenez si sa pictez de cand aveam 13-14 ani.Nu am facut niciodata studii de specialitate si am ales un alt drum in viata mea profesionala dar pentru mine pictura va ramane cea mai placuta modalitate de petrecere a timpului liber si cel mai frumos mod in care eu imi exprim cele mai profunde trairi. Imi place sa astern pe carton, hartie, panza toate sentimentele mele, toate dorintele si fanteziile mele, toate lucrurile la care aspir dar nu pot sa ajung, toate lucrurile la care pot doar sa visez.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s