Vineri am ajuns in arest cu lucrarile mele cu si despre lesbiene, alaturi de alti artisti care au realizat si ei lucrari cu tematica LGBT. Toti am ajuns acolo pentru ca ne-am dorit sa ne exprimam trairile si gandurile prin arta. Lucrarile au ramas si acum in arestul sectiei de politie, un subsol rece si intunecat in care printre atatia hoti criminali violatori etc au fost inchise si persoane cu alte orientari sexuale pana prin anul 2001 cand a fost abrogat articolul 200 care condamna relatiile intre persoane de acelasi sex si „propaganda homosexuala”. Nu mai vreau sa vorbesc despre asemanarea dintre acel articol 200 si legile din Rusia si alte tari din estul Europei care condamna „propaganda homosexuala” sau mai bine zis pun pumnul in gura organizatiilor pentru drepturile LGBT. In ce tara am trait atatia ani… Nu vreau sa vorbesc nici despre abuzurile care au avut loc in trecut in acea sectie de politie, despre parcagiul depedent de droguri care a fost ucis de un politist pentru ca a injurat si a folosit expresii jignitoare cum ar fi „tablagiu” sau despre bataile incasate de alti oameni care au ajuns in arestul in care acum sunt picturile mele. Nu vreau sa vorbesc despre astea pentru ca sunt lucruri care apartin trecutului iar intre timp situatia s-a mai schimbat. In prezent aveam cea mai buna politie din Europa, sau printre cele mai bune, exceptand cazurile de coruptie sau situatiile cum a fost cea de la Caracal.

Daca ai avut rabdare sa citesti ce am scris pana acum vei afla ca sectia de politie s-a desființat de ani buni iar arestul a fost transformat in Beciul National de Arta Cotemporana care gazduieste expozitia Istorie Queer Personala & Comunitara, deschisa pana pe 3 noiembrie