„Mortii trebuiesc tratati cu acelasi respect cu care sunt tratati oamenii vii. Sa nu faci niciodata unui mort ceea ce nu ai face unui om viu, sa nu rupi nici macar un os asa cum nu i-ai rupe unui om viu. A rupe oasele unui mort echivaleaza cu a rupe oasele acelui om cat timp a fost in viata, iar focul poate fi folosit doar de Dumnezeu, ca si PEDEAPSA”

Acestea au fost cuvintele unui mare intelept care au salvat de la distrugerea prin foc milioane de oameni dar din pacate nu toate popoarele au gandit asa, iar dacii, cei care au populat acest teritoriu inaintea noastra isi incinerau mortii pana cand nu ramanea nimic din ei asa cum isi incendiau si cetatile. Ei singuri si-au distrus constructiile, nu romanii, nu altii. Erau foarte distructivi si autodistructivi si din acest motiv au disparut din istorie si se cunosc atat de putine lucruri despre ei.

In timp ce popoarele mai vechi isi ingropau mortii (existand cimitire cu o vechime foarte mare care poate merge pana la 7000 de ani si chiar si cimitire mai vechi ale oamenilor de Neanderthal, prin intermediul carora noi, cei din ziua de azi am ajuns sa-i cunoastem pe oamenii de atunci care nu erau nici pe departe niste salbatici) dacii aveau niste obiceiuri funerare care ar ingrozi pe oricine. Ei isi ardeau mortii pe ruguri comune sau chiar in cuptoare de incineratie si alaturi de cei morti erau arse de vii si sotiile acestora in timp ce multimea care asista la spectacolul macabru se distra, canta, dansa, radea, ca la o petrecere. Dacii organizau un banchet funerar in timp caruia barbatii purtau masti cu coarne asemanatoare cu mastile traditionale romanesti (probabil o reminiscenta din cultul unui zeu masculin care in perioada neoliticului era reprezentat sub forma unui taur si insotea marea zeita mama). Era un spectacol macabru care aminteste de felul in care este vazut iadul in crestinism. Doar cei care mureau in copilarie erau inhumati fiind scutiti de distrugerea prin foc. Asta le-a adus si sfarsitul. Era un obicei al unei societati decazute, muribunde. Cand inhumarea a fost inlocuita de incinerare societatea a decazut si in cele din urma a fost absorbita de alte civilizatii

Felul in care dacii isi tratau mortii m-a socat pana la cel mai profund nivel si sambata am simtit nevoia sa fac pictura de mai sus. Imi tremura mana cand pictam si chiar si acum vederea acestei imagini imi inspira o groaza profunda pe care nici ideea de putrefactie nu mi-o inspira. Am facut pictura pentru a arata si latura intunecata a dacilor, popor pe care multi tind sa-l idealizeze si sa-l considere in mod gresit un popor de oameni pasnici si blanzi care doar se aparau, niste victime nevinovate ale romanilor. Pe langa faptul ca era foarte razboinici, cruzi, misogini si intoleranti dacii isi manifestau forta distructiva si asupra propriilor cetati si asupra semenilor lor, ca in pictura de mai sus pe care cand o privesc simt teama si o puternica incarcatura negativa. Este un instinct vechi de milioane de ani care ne face sa ne fie teama de foc, acesta fiind asociat cu marile cataclisme prin care a trecut viata de pe pamant, caderi de asteroizi eruptii de supervulcani si alte fenomene care au dus la disparitia dinozaurilor si altor specii care au populat candva Pamantul. A vedea un cadavru arzand este cel mai groaznic lucru de pe lumea asta iar pentru cei care zic ca isi doresc sa fie incinerati am un singur sfat. Sa se duca odata la crematoriu si sa asiste la incinerarea unui om sau chiar a unui animal. Sigur vor fi marcati pe viata cand vor vedea corpul zvarcolindu-se in foc ca in infern. Aproape toti angajatii din crematorii isi doresca sa NU fie incinerati.

Toate popoarele care au practicat incinerarea mortilor au disparut rapid din istorie, iar tot ce a tinut de cultura lor a fost uitat. Chiar si romanii au dispărut la scurt timp dupa ce au inlocuit clasicul obicei de a inhuma mortii cu incinerarea.

Incinerarea sterge memoria celulara si omoara si sufletul mortului

Pana acum doar religiile vorbeau despre suflet si supravietuirea acestuia dupa moarte dar descoperirile recente legate de memoria celulara si memoria apei confirma pana la un punct teoriile religioase si spiritiste. Se pare ca ceea ce religiile numesc suflet are o baza biochimica, poate supravietui in continuare printr-un trnsplant si se distruge definitiv prin ardere, contrar teoriei nemuririi sufletului. Sufletul exista dar nu este indestructibil. Daca corpul nu este supus la temperaturi inalte care rup lanturile de molecule, acest ceva numit suflet, chiar apa din tesuturi incarcata cu memorie, intra in alte vietati din mediu, adica se „reincarneaza” in viermi, plante, animale etc, reintegrandu-se in circuitul natural, lucru descris si in Miorita. Prezenta apei incarcate de memoria celor decedati in natura asigura continuitatea unei civilizatii si asa se explica faptul ca culturile care au ars mortii au fost sortite pieirii in timp ce religiile care au condamnat incinerarea mortilor si chiar si arderea animalelor sau a plantelor, interzicand credinciosilor si sa asiste la incinerarea unui om si sa aprobe actul prin prezenta lor , s-au raspandit pe toata planeta si au rezistat mii de ani. Culturile care au promovat cimitirele si respectul fata de inaintasi au supravietuit si s-au dezvoltat in timp ce alte sisteme de credinte si valori, incepand cu cultura cucuteni si religia geto-daca si terminand cu doctrina comunista care incuraja si ea incinerarea, nu au rezistat, fiind abandonate de generatiile urmatoare. Se pare ca si nazistii au cunoscut aceste lucruri si din acest motiv au incinerat toate persoanele ucise in lagarele de concentrare, dar se pare ca lumea a uitat ce aceste orori

In practicile oculte pentru a sterge un egregor se folosea focul. Incendierea unui loc stergea toata incarcatura infoenergetica a acelui loc, iar incendierea unui corp uman era pedeapsa capitala, uciderea totala si definitiva a acelei persoane, nimicirea a tot ce a tinut de el/ea. Cei care accepta ca rudele lor sa fie incinerate accepta ca acesti oameni sa fie omorati de tot, nu doar in ceea ce priveste corpul fizic. De aici se poate trage o singura concluzie: Nu incinerati mortii pentru nimic in lume! Este mai bine sa-i lasati sa putrezeasca in gropi comune sau sa fie mancati de rechini pe fundul oceanului decat sa-i distrugeti prin foc ca pe niste gunoaie oarecare.

Dacii si stramosii lor din cultura Cucteni si-au distrus in mod sistematic egregorul

Atat cei din cultura Cucuteni cat si dacii, care i-au urmat dupa cateva milenii, aveau obiceiul de „purifica” prin foc constructiile si corpurile decedatilor. In cultura Cucuteni cand murea un om corpul acestuia era ars odata cu casa in care a locuit, astfel incat nu mai ramanea nimic in urma lui. In casa in flacari corpul era incinerat la temperaturi de peste 1000 grade celsius, ca in crematoriile moderne astfel incat nu mai ramaneau nici macar oasele. Acesta este motivul pentru care nu s-au gasit necropole apartinand acestei culturi misterioase si nici macar nu stim cum aratau acei oameni si tot acesta este si motivul pentru care cultura lor matriarhala s-a pierdut si a fost inlocuita de altceva. Ei si-au sters toate urmele existentei si cultura lor a murit odata cu ei din cauza ca prin arderea mortilor cu tot cu casele in care au locuit se stergea toata memoria decedatului, fiind imposibila transmiterea acesteia la alte fiinte aflate in viata, fenomenul putin cunoscut si putin studiat care consolideaza civilizatiile si asigura continuitatea lor in timp.

Dupa cateva mii de ani dacii au inceput sa fie la fel de autodistructivi, arzand cetati si facand adevarate spectacole din anihilarea totala si definitiva a mortilor prin foc. Si acestia din urma s-au autoeliminat din istorie facand asta si cultura lor a fost inlocuita in prima etapa de cultura latina, dupa care au fost crestinati. Succesul crestinismului s-a bazat chiar pe inlocuirea ritualurilor infernale de incinerare (care seamana suspect de mult cu ceea ce este iadul in viziunea crestina, cu corpuri moarte si vii care ard in chinuri groaznice in timp ce dracii cu coarne, care seamana suspect de mult cu dacii care purtau mastile de lupi tauri sau alte animale cu coarne, canta si danseaza in jur) cu inhumarea corpului intreg si interzicerea agresarii acestuia. Oamenii din acele timpuri au simtit nevoia sa inlocuiasca cumplitul ritual cu altceva si asa au castigat teren religiile care descurajau asemenea practici, mai ales crestinismul. Se poate spune ca acest obicei barbar care efectiva a spalat populatia pe creier stergand experientele trecutului din mentalul colectiv i-a facut pe oamenii acelor vremuri mai vulnerabili si mai usor de influentat de catre liderii religiosi.

Si cei din ziua de azi se joaca cu focul

Din pacate si in ziua de azi, mai ales ateii si rationalistii si cei cu o bogata pregatire stintifica aleg singuri sa fie arsi sub pretextul ca „Cimitirele nu sunt bune pentru mediu” „Nu mai e loc pe planeta pentru a ingropa atatia morti” sau pur si simplu ca nu vor sa fie „mancati de viermi”. Acesti oameni se limiteaza doar la ceea ce stiinta a descoperit pana acum ca si cum stiinta ar fi ajuns la un punct terminus unde s-a descoperit tot ce se putea descoperi si nu mai exista altceva, restul fiind „pseudostiinta”. Odata cu incinerarea oamenilor de stiinta se intampla ceva asemanator cu ceea ce s-a intamplat in Evul mediu cand „vrajitoarele” si „ereticii” care indrazneau sa afirme ca pamantul e rotund erau arsi pe rug, memoria celulara a acestora este definitiv stearsa si toata informatia inmagazinata se pierde definitiv, in timp ce memoria celulara a celor puternic indoctrinati religios se pastreaza ajutand la perpetuarea dogmelor, ceea ce trage toata civilizatia inapoi. M-a intristat si m-a revoltat cand am aflat ca Stephen Hawking a fost incinerat ca un avorton (nici macar un avorton nu ar merita un asemenea tratament) si creierul lui nu a fost pastrat, cum a fost pastrat creierul lui Einstein. Civilizatia noastra a progresat cand au fost oprite toate incinerarile si toate arderile pe rug si oamenii de stiinta, precum IIsac Newton au fost inhumati, memoria celulara inmagazinata in corpurile lor reintegradu-se in natura, iar acum, daca mai ales cei care au ceva in cap sunt arsi ca niste deseuri riscam ca civilizatia noastra sa intre intr-un impas si sa decada.