Venere si madona

>

Venere si Madona (2)

Acesta este cel mai nou dintre tablourile mele in ulei pe pânza. Așa mi-o imaginez eu pe cea pe care Mihai Eminescu o numea Venere si madona, o îmbinare a sacrului cu profanul, o icoana ce ascunde păcatul in spatele aspectului inocent, o femeie senzuala precum zeița Venus dar in același timp curata precum fecioara Maria.

VENERE SI MADONA

Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este,
Lume ce gândea în basme si vorbea în poezii,
O! te vad, te-aud, te cuget, tânara si dulce veste
Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alti zei.

Venere, marmura calda, ochi de piatra ce scânteie,
Brat molatic ca gândirea unui împarat poet,
Tu ai fost divinizarea frumusetii de femeie,
A femeiei, ce si astazi tot frumoasa o revad.

Rafael, pierdut în visuri ca-ntr-o noapte înstelata,
Suflet îmbatat de raze si d-eterne primaveri,
Te-a vazut si-a visat raiul cu gradini îmbalsamate,
Te-a vazut plutind regina printre îngerii din cer

Si-a creat pe pânza goala pe Madona dumnezeie,
Cu diadema de stele, cu surâsul blând, vergin,
Fata pala-n raze blonde, chip de înger, dar femeie,
Caci femeia-i prototipul îngerilor din senin.

Astfel eu, pierdut în noaptea unei vieti de poezie,
Te-am vazut, femeie stearpa, fara suflet, fara foc,
Si-am facut din tine-un înger, blând ca ziua de magie,
Când în viata pustiita râde-o raza de noroc.

Am vazut fata ta pala de o bolnava betie,
Buza ta învinetita de-al coruptiei muscat,
Si-am zvârlit asupra-ti, crudo, valul alb de poezie,
Si paloarei tale raza inocentei eu i-am dat.

Ti-am dat palidele raze ce-nconjura cu magie
Fruntea îngerului-geniu, îngerului-ideal,
Din demon facui o sânta, dintr-un chicot, simfonie,
Din ochirile-ti murdare, ochiu-aurorei matinal.

Dar azi valul cade, crudo! dismetit din visuri sece,
Fruntea mea este trezita de al buzei tale-nghet
Si privesc la tine, demon, si amoru-mi stins si rece
Ma învata cum asupra-ti eu sa caut cu dispret!

Tu îmi pari ca o bacanta, ce-a luat cu-nselaciune
De pe-o frunte de fecioara mirtul verde de martir,
O fecioar-a carei suflet era sânt ca rugaciunea,
Pe când inima bacantei e spasmodic, lung delir.

O, cum Rafael creat-a pe Madona dumnezeie,
Cu diadema-i de stele, cu surâsul blând, vergin,
Eu facut-am zeitate dintr-o palida femeie,
Cu inima stearpa, rece si cu suflet de venin!

Plângi, copila? � C-o privire umeda si rugatoare
Poti din nou zdrobi si frânge apostat-inima mea?
La picioare-ti cad si-ti caut în ochi negri-adânci ca marea,
Si sarut a tale mâne, si-i întreb de poti ierta.

Sterge-ti ochii, nu mai plânge!… A fost cruda-nvinuire,
A fost cruda si nedreapta, fara razem, fara fond.
Suflete! de-ai fi chiar demon, tu esti sânta prin iubire,
Si ador pe acest demon cu ochi mari, cu parul blond.

Publicat de

Ma numesc Corina Chirila si obisnuiesc sa desenez si sa pictez de cand aveam 13-14 ani.Nu am facut niciodata studii de specialitate si am ales un alt drum in viata mea profesionala dar pentru mine pictura va ramane cea mai placuta modalitate de petrecere a timpului liber si cel mai frumos mod in care eu imi exprim cele mai profunde trairi. Imi place sa astern pe carton, hartie, panza toate sentimentele mele, toate dorintele si fanteziile mele, toate lucrurile la care aspir dar nu pot sa ajung, toate lucrurile la care pot doar sa visez.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s