Zeita din Ofatinți

Azi am, folosind doua markere, mai desenat o zeita străveche pornind de la o statueta găsita in necropola preistorică de la Ofatinți

Necropola preistorică de la Ofatinți, situată pe malul stâng al Nistrului Mijlociu, a fost descoperită în prima jumătate a anilor 1940 și investigată de diferiți cercetători (T. Passek, E. Cernîș, V. Marchevici, I. Manzura și A. Subbotin) pe parcursul mai multor campanii arheologice din anii 1947, 1951-1952, 1955, 1959 și 1984. Drept rezultat al acestor investigații sistematice, au fost descoperite 70 de morminte de înhumație, dintre care unele conțineau un inventar deosebit de bogat. Dintre complexele funerare, se evidențiază și mormântul 42, cercetat în anul 1959. Mormantul apartineunei fetite de aproximativ 9 ani.

 Fetita a fost depusă în poziție chircită pe partea dreaptă cu craniul orientat spre nord. Pe lângă inventarul ceramic depus în mormânt, alături de brațele fetitei se aflau două figurine antropomorfe feminine modelate din lut, așezate una peste cealaltă. O figurină se remarcă prin modul în care este modelată burta, sugerând o stare de graviditate.

Avatarul lui Necunoscut

Publicat de

Ma numesc Corina Chirila si obisnuiesc sa desenez si sa pictez de cand aveam 13-14 ani.Nu am facut niciodata studii de specialitate si am ales un alt drum in viata mea profesionala dar pentru mine pictura va ramane cea mai placuta modalitate de petrecere a timpului liber si cel mai frumos mod in care eu imi exprim cele mai profunde trairi. Imi place sa astern pe carton, hartie, panza toate sentimentele mele, toate dorintele si fanteziile mele, toate lucrurile la care aspir dar nu pot sa ajung, toate lucrurile la care pot doar sa visez.

Lasă un comentariu